11 ucrainence goale, arestate în Dubai, au fost eliberate după zece zile (Video)

Romania Info este cenzurat pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:

romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Minds / Gab / VKontakte / Clouthub / Rumble


Femeile ucrainene care au participat goale la o şedinţă foto, în Dubai, au fost deportate acasă după zece zile petrecute într-o închisoare locală.

Fetele s-au întors în Ucraina, din Dubai, după cum relatează postul RBK, care îl citează pe purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Kiev, Oleh Nikolenko. „În seara zilei de 12 aprilie, autoritățile din Emiratele Arabe Unite au deportat unsprezece cetățeni ucraineni, care fuseseră reținuți anterior pentru participarea, nud la o sesiune foto”, a spus acesta.

Se subliniază faptul că ucrainencele au primit pedepse minime. „În afară de deportare, s-au confruntat cu o amendă mare și cu închisoare pentru șase luni”, a spus Nikolenko.

Totuşi, este de remarcat faptul că nu toți participanții la respectivul incident s-au întors în Ucraina. Astfel, una dintre fete a rămas în Emiratele Arabe Unite, ea infectându-se între timp cu Covid-19. De asemenea, organizatorul evenimentului a rămas în Emiratele Arabe Unite.

La începutul acestei luni, poliția din Dubai, citată de BBC Ucraina, a anunţat că a arestat „un grup de oameni care au apărut într-un videoclip indecent” sub acuzația de desfrânare publică. 40 de persoane au fost reținute pentru filmarea acestui videoclip, în care fete goale stau pe balconul unuia dintre zgârie-nori din oraș. Între persoanele arestate s-au numărat 11 fete din Ucraina şi opt din Rusia, scrie România TV.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top