Nu mai e conspirație: La fiecare șase luni va fi necesară vaccinarea împotriva noilor variante de COVID-19

RomaniaInfo se confruntă cu cenzura pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:

romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Gab / Clouthub / VKontakte / GabTV / Rumble


La fiecare șase luni va fi necesară vaccinarea împotriva noii infecții de coronavirus, iar acest lucru va trebui aplicat inclusiv celor care au trecut prin boală, a anunțat directorul Centrului de Cercetare ”N. Gamaleya”, Aleksandr Ghințburg, citat de agenția TASS.

Omul de știință a amintit că tulpina ce provocă boala COVID-19 suferă constant mutații. ”În momentul de față vaccinarea trebuie efectuată, așa cum scrie acum în toate documentele de instruire ale Ministerului Sănătății – și este foarte bine că scrie – la fiecare șase luni. Trebuie să se vaccineze și cei care au făcut boala pentru ca tot timpul să dețină titruri ridicate de anticorpi de protecție în sânge. Pentru ca, atunci când virusul pătrunde în noi, Doamne ferește, și ne vom infecta, el să fie întâmpinat imediat de o concentrație mare de anticorpi, care îl vor neutraliza”, a explicat specialistul la o conferință de presă, îndemnându-i, încă o dată, pe cetățeni să se vaccineze.

”Dacă în interval de două, trei, patru luni vom reuși să vaccinăm – și trebuie să facem asta – o mare parte a populației noastre, aproximativ 70%, atunci vom fi protejați împotriva acestui agent patogen, iar acele neplăceri legate de restricții, cu purtarea măștii, a mânușilor, cu imposibilitatea de a participa la evenimente de masă, de a merge la restaurant și așa mai departe, vor rămâne, să sperăm, de domeniul trecutului”, a subliniat Ghințburg.

El a avertizat că infecția de coronavirus este periculoasă, chiar și în cazul unei forme ușoare a bolii, prin consecințele sale pentru organism.

”Această boală este foarte parșivă, iar o formă ușoară de COVID-19 nu înseamnă că ne-am protejat împotriva acestei afecțiuni. Iar asta pentru că, de pe o parte, antrenează complicații severe, iar pe de alta, pentru că, într-un procent mare, astfel de cazuri se termină cu forme grave ale bolii”, a arătat el.

Potrivit afirmațiilor lui Ghințburg, circa 90% dintre noile cazuri de infectare sunt cauzate, în Rusia, de tulpina indiană, relatează Știri pe Surse.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top