Aproape 40% dintre trupele armate americane refuză vaccinarea anti-Covid

Romania Info este cenzurat pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:

romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Minds / Gab / VKontakte / Clouthub / Rumble


Oficialii Marinei Americane au declarat că aproape 40% dintre soldaţi refuză să se vaccineze anti-Covid şi au oferit şi mai multe posibile motive, primul fiind neîncrederea în viteza cu care au fost dezvoltatea vaccinurile.

Aproape 40% dintre sodaţii Marinei Americane refuză vaccinul anti-Covid, conform datelor furnizate de conducerea braţului armatei, primul care pune la dispoziţia publicului astfel de informaţii.

Până joi, aproximativ 75.000 de soldaţi ai Marinei au primit vaccinul, fiind incluşi în acest număr şi cei vaccinaţi cu prima doză, şi cei care au efectuat rapelul. În jur de 48.000 de soldaţi au refuzat vaccinarea, ceea ce înseamnă un procent de 38,9%.

Cifrele nu sunt departe de estimarea iniţială a armatei, care preconizase o rată de două treimi dintre soldaţi care ar accepta vaccinarea. Pe lângă cei chestionaţi până acum, altor aproximativ 102.000 de soldaţi ai Marinei Americane nu le-a fost încă pusă problema vaccinării. În numărul total al soldaţilor Marinei sunt incluşi cei în activitate şi rezerviştii.

Aproape 40% dintre soldaţii americani refuză momentan vaccinarea, dar numărul ar putea fi mai mare

Rata de refuz în rândul soldaţilor din baza Camp Lejeune, din Carolina de Nord, una dintre principalele centre ale Marinei, a fost mult mai mare decât media, în jur de 75%. Din 26.400 cărora le-a fost oferită varianta vaccinării, aproximativ 15.100 au refuzat. În aceeaşi bază mai sunt 11.500 de soldaţi cărora urmează să le fie ridicată problema vaccinării.

Armata americană a declarat că o treime dintre soldaţi refuză vaccinarea, dar informaţiile arată că procentul este sensibil mai mare.

„Înţelegem perfect că acceptarea la scară largă a vaccinării ne oferă cea mai bună şansă de a învinge pandemia. Cheia pentru a câştiga lupta cu virusul este să creăm încredere în vaccin”, a declarat pentru CNN Colonelul Kelly Frusjour, purtătorul de cuvânt al Marinei Americane.

Frushour a declarat că sunt mai multe motive pentru care un soldat ar putea refuza vaccinul, cum ar fi faptul că vrea să-i lase pe cei mai expuşi bolii să-l primească întâi, să aştepte până devine obligatoriu sau diverse alergii.

Armata nu poate introduce încă obligativitatea vaccinării, deoarece serurile au doar autorizaţie pentru caz de urgenţă din partea FDA, ceea ce lasă opţiunea soldaţilor de a refuza imunizarea.

Surse oficiale din cadrul Armatei au declarat că ezitarea soldaţilor vine, în primul rând, din viteza cu care aceste vaccinuri au fost dezvoltate şi din frica de efecte secundare pe termen lung, notează România TV.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top