Avocatul Poporului, Renate Weber: A impune unui angajat vaccinarea anti-Covid este „dincolo de lege”

Avocatul Poporului, Renate Weber, afirmă că niciun angajator nu poate impune unui angajat să se vaccineze împotriva Covid, pentru că o astfel de condiție „nu-şi găseşte sub nicio formă suport în legislația noastră actuală”.

„Aceasta este o cerință care nu-şi găsește sub nicio formă suport în legislația noastră actuală. Câtă vreme vaccinarea este o chestiune absolut bazată pe consimțământul persoanei, a impune astfel de condiții este categoric, categoric nu că excesiv, este dincolo de lege. Acum, întrebarea e câţi dintre cei care sunt în astfel de situații vor avea curajul să-şi dea angajatorii în judecată, pentru că dacă este un angajator privat, nici nu există altă soluție”, a declarat Renate Weber duminică seară, la Antena 3, potrivit News.ro.

Ea a dat ca exemplul instituția Avocatului Poporului, unde personalul nu a fost obligat să se vaccineze, singurii care s-au imunizat fiind cei care au dorit.

Weber a afirmat de asemenea că instituția pe care că o reprezintă a primit un număr mare de petiții din partea unor oameni care s-au plâns că, după o perioadă de izolare din cauza COVID-19, au fost obligați de angajator să prezinte un test negativ pentru SARS-CoV-2, făcut pe banii angajaților, scrie R3 Media.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top