Banca de tesuț de la Foișor nu mai poate funcționa din cauza transformării recente în spital COVID. Mai rămâne doar cea de la Colentina

Medicul primar ortoped Andrei Nica, consilier al Agenţiei Naţionale de Transplant, a declarat într-un interviu pentru News.ro că spitalele Colentina şi Foişor au singurele bănci de ţesut osteotendinos din ţară, diferenţa fiind că Spitalul Foişor utiliza produsele recoltate doar pentru propriii pacienţi, în timp ce Spitalul Colentina are aproximativ 14 protocoale de colaborare cu unităţi sanitare din ţară.

Conform medicului, ”acreditarea pe plan de conformare” a băncii de ţesut de la Spitalul Foişor a expirat luni, iar conducerea acestuia depusese în 8 aprilie o cerere şi o declaraţie pe propria răspundere a managerului, urmând să trimită şi celelalte înscrisuri pentru completarea dosarului de reacreditare. ”E posibil ca ei să nu mai poată face proceduri de transplant în această situaţie”, afirmă medicul, luând în calcul faptul că banca furniza material de transplant doar pentru pacienţii proprii, iar spitalul e destinat pacienţilor cu COVID.

În ceea ce priveşte Spitalul Colentina, acreditarea actuală expiră în 8 octombrie, iar medicul Andrei Nica afirmă că, deşi unitatea sanitară este destinată pacienţilor cu COVID, banca se află ”într-un sector verde non-COVID”, notează Flux24.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top