Dan Barna recunoaște că ministrul USRPlus Ghinea a eșuat la Bruxelles cu o parte a Planului Naţional de Relansare şi Rezilienţă

RomaniaInfo se confruntă cu cenzura pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:

romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Gab / Clouthub / VKontakte / GabTV / Rumble


România nu va beneficia de fonduri europene prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR) pentru sistemul de irigaţii, a declarat, miercuri seară, vicepremierul Dan Barna.

Acesta a precizat la TVR 1 că ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a prezentat la Bruxelles proiectul PNRR, însă Comisia Europeană a solicitat modificarea acestuia.

„În cadrul discuţiilor şi negocierilor avute în cadrul coaliţiei cu cei trei parteneri, am căzut de acord asupra unei forme de propuneri a PNRR cu care colegul nostru Cristian Ghinea a fost la Bruxelles, a discutat acolo cu oficialii europeni, cu comisarii pe acest subiect. Unele dintre teme au fost acceptate. Despre alte teme, Comisia Europeană a spus: ‘Cred că vă sunt necesare, dar nu vă dăm bani din PNRR pentru asta’. Noi avem trei miliarde pentru irigaţii. Au zis că nu este o reformă care ajută la rezilienţă după COVID, pentru că acest instrument la nivel european a fost gândit ca statele să se repună pe picioare după criza COVID şi unele teme sunt acceptate, alte teme… Nu e vorba că nu ne dau bani deloc. La unele au zis că e alocarea prea mare şi sunt dispuşi să dea sume mai mici”, a afirmat Barna, conform Flux24.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top