Clotilde Armand (USR) ar putea rămâne fără Primărie. Poliția a renumărat voturile. Tudorache (PSD) ar fi câștigat alegerile cu o diferență de 1360 de voturi

Romania Info este cenzurat pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:

romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Minds / Gab / VKontakte / Clouthub / Rumble


După renumărarea voturilor de la primăria sectorului 1, procurorii SIIJ au dezvăluit că adevăratul câștigător al alegerilor locale este fostul primar PSD al Sectorului, Dan Tudorache, care ar fi depășit-o pe Clotilde Armand cu peste 1360 de voturi, anunță ziuanews.
Termenul limită al procedurii de investigare inițiată de procurori era 8 aprilie 2021, ancheta fiind declanșată odată cu dosarul constituit în urma plângerii PSD privind o fraudă de cel puțin 1000 de voturi la alegerile de la sectorul 1, potrivit cotidianul.ro.
Cercetarea inițiată de procurorul SIIJ prevedea:

1. identificarea buletinelor de vot corespunzătoare fiecărei secții de votare.
2. numărarea voturilor din cadrul fiecărei secții de vot și confruntarea rezultatelor cu numărul de votanți înscriși pe listele de vot corespunzătoare fiecărei din cele 166 de Secții de votare din cadrul Sectorului nr. 1 București (cât și a votanților înscriși pe liste suplimentare), care și-au exprimat dreptul de vot.
3. confruntarea rezultatelor obținute după numărarea voturilor de la cele 166 de secții de votare din cadrul Sectorului nr. 1 București, cu datele înscrise în procesele verbale de consemnare a rezultatelor votării.
4. predarea sacilor cu buletinele de vot și listele electorale de la cele 166 de secții de votare din cadrul Sectorului 1 București, la camera de corpuri delicte, unde vor fi păstrate până la finalizarea cercetărilor din prezenta cauză.
5. efectuarea și altor acte de urmărire rezultate din context”, amintește cotidianul.ro 
 Marcel Ciolacu a întărit ipoteza conform căreia Dan Tudorache ar fi adevăratul câștigător al alegerilor locale de la Sectorul 1 „Ancheta de la SIIJ, pentru că șeful biroului electoral de sector era magistrat și ancheta e dusă de SIIJ, aflăm că doamna Clotilde a pierdut alegerile. Vă dau detalii – mai sunt 220 de saci de numărat, dar trendul electoral e unul foarte clar: se va demonstra că dl. Tudorache a câștigat alegerile. În momentul în care se desființează SIIJ e desființează și această anchetă și atunci o îngropăm. Eu nu înțelegeam de ce este acest elan de desființare a SIIJ. În seara asta am aflat – au mutat numărătoarea la Poliție… Uite, oamenii aceia și-au făcut treaba”.
„Informația este că dl Tudorache a câștigat alegerile. Tehnic, vom declanșa strângerea de semnături și referendum pentru a face alegeri în Sectorul 1. Presupun că dna Clotilde nu este bolșevică, ca pe timpul lui Stalin – nu contează cine votează, ci cine numără – și-și va da demisia, va pleca. Îi anunț cu tristețe că SIIJ nu se va desființa în 15 zile până ancheta va fi finalizată”
, a continuat Ciolacu, menționează EVZ. Dan Tudorache, care , potrivit anchetei desfășurate de SIIJ, este adevăratul câștigător, a declarat că va aștepta comunicatul oficial: „Nu comentez informațiile apărute în spațiul public. Îmi voi spune părerea după ce va fi transmis un comunicat oficial. Avocatul meu a sunat la SIIJ și i s-a spus că va fi transmis un comunicat oficial miercuri sau joi”
După ce liderul PSD a sugerat ca actualul primar al sectorului 1 să-și dea demisia, în urma confirmării surselor judiciare, Clotilde Armand a transmis că „Șeful PSD spune că am pierdut alegerile. După ce toate instanțele de judecată din România au decis că eu sunt primarul ales al Sectorului 1, s-a trezit dl. Ciolacu la câteva luni de la hotărârea judecătorească definitivă să arunce încă un fake news la Televiziunea Publică. Părerea lui este că fostul primar diamant a câștigat alegerile din Sectorului 1. Atunci când un PSD-ist spune asta înseamnă că este exact pe dos.
Sunt atât de disperați cei din PSD că i-am decuplat de la contractele cu banii publici că nu mai știu ce să inventeze. Și folosesc acest caz pentru a nu desființa secția specială de execuție a magistraților creată de Dragnea și Tudorel Toader.
Dle. Ciolacu am o veste tare tristă pentru dvs. și restul pesediștilor: vin după voi și n-am să vă las în pace până nu recuperez fiecare leu pe care l-ați furat de la cetățenii Sectorului 1. Și credeți-mă că am să vă găsesc. Pe toți.”
, a spus Armand pe pagina de facebook, potrivit rfi.ro, conform ActiveNews.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top