Adevărul despre prăbuşirea economică. Ce spun principalii indicatori economici

Neliniştea este încă acolo, la fel şi incertitudinea. „Au fost, cred, pentru toată lumea, zile în care n-am avut nici cea mai vagă idee cum va fi mâine”, arată Doina Cepalis, fondator şi CEO al producătorului de scaune auto pentru copii Te-Rox, parte a grupului Holmbergs.

Citește mai mult

Ce ramuri ale economiei s-au dezvoltat pe timpul pandemiei de COVID-19

Cifra de afaceri a pieței serviciilor de poștă și curierat din România a avansat cu 12% față de 2018 și a depășit cu 112% nivelul din 2010, ajungând la 5,3 miliarde de lei în 2019, potrivit celei mai recente analize KeysFin.

Citește mai mult

Achiziția bateriilor de coastă. Klaus Iohannis a promulgat legea privind achiziționarea sistemelor de instalaţii mobile

SIML care va fi achiziţionat include patru instalaţii mobile de lansare, platforme de comandă-control-comunicaţii, platforme de transport şi încărcare-descărcare, senzori, suport logistic iniţial, mentenanţă şi echipamente de testare, echipamente criptografice şi cu regim special, asistenţă de specialitate, instruirea personalului la toate nivelurile necesare, implicit folosirea în luptă, echipamente de instruire, precum şi baze de date specifice SIML.

Citește mai mult

MiG-21 LanceR intră în reparații capitale, inclusiv la nivelul motoarelor. Lucrările vor fi efectuate de Aerostar

În anul 1992, Forţele Aeriene Române au iniţiat un program de modernizare a aparatelor MiG-21, pentru a asigura interoperabilitatea cu NATO şi pentru a mări capacitatea acestora de a executa misiuni la cerinţele luptei aeriene moderne – MiG-21 LanceR, informează Defense România.

Citește mai mult

Comisia Europeană interzice produsele ieftine de import din China datorită poluării excesive în fabricare lor

”Schimbarea climatică este marea criză de după coronavirus. După pandemie nu există posibilitatea de a ne întoarce la activitatea economică având la bază combustibili fosili şi în detrimentul climei şi al mediului înconjurător”, a mai declarat Von der Leyen, conform Agerpres.

Citește mai mult

Europarlamentarul Cristian Terheș (PNȚCD): Florin Cîțu cumpără cărbune de la Rusia lui Putin

In acelasi timp, Timmernans cere Romamiei sa inchidem minele si termocentralele pe carbune, care produc in prezent cca. 20% din energia consumata zilnic in Romania. Romania trebuie sa se opuna conditiilor aberante din Green Deal si sa isi apere propriul interes, sustinandu-si sectorul termoenergetic.Cum am explicat intr-o postare anterioara, distrugerea sectorului termoenergetic va face Romania mai dependenta de gazul si carbunele rusesc. Tocmai aveti dovada!, mai afirmă Terheș,

Citește mai mult

George Simion: Județul energiei se pregătește să moară, parazitat de mafia politică și Pactul Verde European

Discursul lui George Simion a fost pentru susținerea mineritului din Gorj și pentru aprobarea proiectului privind ieșirea mult mai devreme la pensie a minerilor și energeticienilor. Protestatarii au avut o întâlnire și cu reprezentanții AUR la sediul organizației, anterior protestului.

Citește mai mult

Călin Georgescu: Producția agricolă românească este cea mai mare avere pe care statul român o poate avea! (Video)

România a fost cândva „grânarul Europei”, iar acum a devenit gazda importurilor. Deși avem un potențial agricol uriaș, terenurile României sunt vândute în proporție de peste 20% către străini.

Citește mai mult

Călin Georgescu: NU privatizare în favoarea corporațiilor, ci guvernanță în folosul românilor (Video)

Călin Georgescu explică problema economică principală a României prin care țara este pusă în serviciul altor guverne: ,,Avem nevoie de guvernanță, nu să privatizăm barbar tot ce ne-a oferit această țară, distrugându-ți cheia economică, moneda. BNR este banca națională, nu știu cât e de națională sau anti-națională care a creat un stat pe teritoriul românesc. România nu are o bancă românească, ci emite o monedă de ocupație ca să facă loc la monezile străine.”

Citește mai mult

Călin Georgescu: 80% din alimentele pe care le folosesc românii astăzi se importă. Asta este trădare națională! (Video)

„Ne-am distrus biologic, marea problemă a țării este distrugerea demografică, imensă, colosal de imensă, dublată de avorturi care în 25 de ani au fost peste 15 milioane, subliniez, 15 milioane, adică încă o țară”, a prezentat Călin Georgescu.

Citește mai mult
Back to top