Lumea suferă, dar Big Pharma prosperă! Pfizer/BioNTech, încasări record de pe urma vaccinului Covid-19

Vaccinul anti-coronavirus al celor de la Pfizer pare, în general, un succes la nivel mondial, iar asta se traduce în munţi de bani pentru gigantul farmaceutic.

Citește mai mult

Dr. Oana Mihaela Secară desființează teoria infectării cu noul coronavirus prezentată de autorități: 997 din 1.000 de persoane se vindecă

Dr. Oana Mihaela Secară, medic primar al Spitalului Municipal „Sfântul Ierarh dr. Luca” Onești, a declarat colegilor de la Ziarul Național că noul coronavirus „nu se transmite prin suprafețe, asta este clar, și trebuie să înțeleagă toți că, pe măsură ce trece timpul, lucrurile se elucidează și încep să devină evidente. Sunt articole medicale în care s-a precizat că s-a încercat cultivarea virusului de pe suprafețe și nu s-a reușit”.

Citește mai mult

Cercetătorii români au avut dreptate. Limfocitele T ucid Covid-ul 19

Eficacitatea vaccinului românesc anti-Covid, lăsat fără finanțare și sprijin de către Guvern, a fost încă o dată confirmat pe plan mondial. După cercetătorii americani, iată că și chinezii au ajuns la aceeași concluzie: limfocitele T sunt cele care ucid Covidul. Chinezii au creat primele limfocite T artificiale, cu o tehnologie care este, deja, în curs de patentare în România.

Citește mai mult

De ce facem riduri. Dr. Olga Melnic: Vitaminele, esențiale pentru o piele frumoasă – Ce să consumăm zilnic

La 25 de ani vedem deja primele riduri. La 40 luminozitatea pielii începe să dispară. Cum îmbătrânim și care sunt etapele critice aflam de la dermatologul Olga Melnic. Medicul ne va spune si ce intervenții ne ajută să îmbătrânim mai greu, dar nu ne modifică fața. De ce ajunge de fapt pielea noastră din tinerețe, fină, catifelată, plină, zdruncinată poate de izbucniri ale acneei, subțire, uscată și ternă?

Citește mai mult

Un bebeluș din SUA a murit la câteva zile după ce mama lui care îl alăpta a primit a doua doză de vaccin Pfizer (Video)

La doar câteva zile după ce o mamă din SUA a primit a doua doză de vaccin Pfizer, bebelușul ei alăptat a decedat. De când vaccinurile anti-Covid au primit autorizația de utilizare de urgență (EUA) în Statele Unite, există o îngrijorare largă cu privire la siguranța femeilor gravide și a noilor-născuți.

Citește mai mult

Mihail Neamțu: Trompeta alarmismului gripal și vuvuzeaua nerușinată a industriei Pharma

Mihail Neamțu: Pentru a înțelege mecanismele de control biopolitic și inginerie socială rafinate de globaliști, aș reveni puțin asupra cazului Streinu-Măcel (pardon: Cercel) — trompeta alarmismului gripal și vuvuzeaua nerușinată a industriei farma, deloc străină de corupția PSD. Cocoțat de o veșnicie în fruntea institutului de boli infecțioase Matei Balș, „Nemuritorul” Streinu-Cercel s-a remarcat prin nepotism și flagrante matrapazlâcuri, devenind un temut mogul al Sănătății nereformate din România.

Citește mai mult

Mihail Neamțu: Adrian Streinu-Cercel, Patriarhul bolilor infecțioase din România

Faceți cunoștință cu Patriarhul bolilor infecțioase, prietenul companiilor farmaceutice multinaționale și alarmistul-șef care ar vrea astăzi, iar dacă nu mâine, să instaureze dictatura medicală în România.

Citește mai mult

Adrian Streinu-Cercel, alarmistul de serviciu căruia Big Pharma îi bagă bani în buzunar pentru a isteriza populația să se vaccineze (Video)

Adrian Streinu-Cercel, același personaj care a isterizat în 2010 România cu gripa porcină este unul dintre promotorii virusului Covid-19, tot o gripă dacă e să judecăm după simptome. În 2010, domnul doctor (deși s-ar putea renunța ușor la apelativul doctor și să fie înlocuit cu agent de vânzare sau antreprenor de boală) Adrian Streinu-Cercel declara hotărâtor că decesul actorului Toni Tecuceanu, de la „Cronica Cârcotașilor” a fost rezultatul virusului AH1N1.

Citește mai mult

Angajații din Sănătate cer despăgubiri pentru efectele adverse ale vaccinului Covid-19

Cadrele medicale nu vor să fie vaccinate cu forța și cer, totodată, instituirea unui sistem de despăgubire în caz de prejudicii în urma vaccinării, se arată în rezultatele unui studiu efectuat de Federația Solidaritatea Sanitară. Studiul mai relevă faptul că un procent important dintre cei care refuză imunizarea nu sunt convinși de siguranța și eficiența vaccinului.

Citește mai mult

9,245 de americani au fost testați pozitiv la coronavirus după ce au primit vaccinul anti-Covid, iar 132 au murit după vaccinare, arată raportul CDC

Numărul descoperirilor de cazuri COVID-19 a urcat la peste 9.000, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC). Începând cu 16 aprilie, 9.245 de persoane au fost testate test pozitiv la COVID-19 la cel puțin două săptămâni după ce au primit vaccinul final anti-COVID, a raportat agenția de sănătate. Aproximativ 9%, sau 835, au necesitat spitalizare, iar 132 au murit, relatează Epoch Times.

Citește mai mult
Back to top