Cercetători de marcă cer o anchetă „adecvată” asupra originilor virusului SARS-CoV-2 din Wuhan

Romania Info este cenzurat pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:

romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Minds / Gab / VKontakte / Clouthub / Rumble


Un grup de cercetători de talie internaţională fac eforturi pentru a porni o „investigaţie adecvată” asupra originilor COVID-19, inclusiv examinând teoria că virusul Wuhan ar fi provenit din laborator, ipoteză pe care o anchetă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a respins-o anterior.

Misiunea condusă de OMS în Wuhan, desfăşurată la începutul anului, care a publicat raportul la sfârşitul lunii martie, nu a acordat „o consideraţie echilibrată” teoriei conform căreia virusul Wuhan ar fi provenit dintr-o scurgere de laborator, dând mai degrabă mai multă greutate ipotezei că agentul patogen a sărit bariera speciilor, trecând de la liliac la om, au susţinut oamenii de ştiinţă într-o scrisoare publicată pe 14 mai în Science, o revistă academică.

Scrisoarea a fost semnată de 18 experţi medicali specializaţi în virologie, biologie, imunologie şi epidemiologie.

Echipa OMS a evaluat teoria originii animale a virusului ca fiind „probabilă sau foarte probabilă” şi ipoteza scurgerii din laborator ca fiind „extrem de puţin probabilă”, în ciuda faptului că „nu au descoperit nicio dovadă clară pentru vreuna dintre ele”, au scris cercetătorii, menţionând că, din cele 313 pagini ale raportului, doar patru erau dedicate anchetării unui posibil accident de laborator.

„Trebuie să luăm în serios ipotezele legate de scurgerile naturale şi de laborator până când avem suficiente date”, au afirmat autorii. „O investigaţie adecvată ar trebui să fie transparentă, obiectivă, bazată pe date … şi gestionată în mod responsabil pentru a minimiza impactul conflictelor de interese.”

Scrisoarea survine pe fondul creşterii eforturilor de a ancheta în mod real originile virusului Wuhan, care provoacă boala COVID-19, de când a fost publicat raportul OMS.

Ancheta OMS desfăşurată la începutul anului este considerată de mulţi analişti drept o campanie de PR a Partidului Comunist Chinez. Înainte de admiterea delegaţiei în China, regimul de la Beijing a desfăşurat o campanie de distrugere a documentelor legate de cercetările efectuate la Institutul de Virologie din Wuhan.

Unii dintre membri delegaţiei aveau evidente conflicte de interese, fiind direct implicaţi în legături financiare cu Institutul de Virologie Wuhan.

Statele Unite, Uniunea Europeană şi peste zece naţiuni şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la studiul OMS, subliniind întârzierea semnificativă a raportului şi refuzul autorităţilor de la Beijing de a furniza date primare legate de etapa iniţială a pandemiei.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a remarcat, de asemenea, dificultăţile în accesarea datelor din China. El a spus că posibilitatea scurgerilor de laborator „necesită investigaţii suplimentare, adăugând cătoate ipotezele rămân pe masă„.

Teoria scurgerii din laborator

Oficiali din Statele Unite şi din alte zone, inclusiv membri marcanţi ai serviciilor de informaţii, au atras atenţia asupra teoriei scurgerii din laborator, în ciuda efortului Beijingului de a nega o asemenea ipoteză.

Fostul secretar de stat Mike Pompeo şi Robert Redfield, fost director al Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, şi chiar fostul anchetator principal al COVID-19 David Asher au sugerat că virusul a apărut, cel mai probabil, dintr-un laborator din Wuhan, unde au fost observate primele infecţii de grup cu virusul.

O notă informativă a Departamentului de Stat, publicată în ultimele zile ale Administraţiei Trump, a sugerat că mai mulţi cercetători din Institutul de Virologie Wuhan (WIV) s-au îmbolnăvit în toamna anului 2019, având simptome similare COVID-19.

„Există dovezi suficiente că de aici a început acest lucru”, a spus Pompeo despre laborator la emisiunea „This Week” a canalului de televiziune ABC, pe 1 mai. „Am spus de la început că acesta a fost un virus originar din Wuhan, China. Am fost foarte criticat pentru asta încă de la început. Dar cred că întreaga lume poate vedea acum”.

Pompeo a menţionat că regimul chinez are „o istorie a administrării unor laboratoare în condiţii sub-standard”.

„Nu este pentru prima dată când Planeta a fost expusă la viruşi ca urmare a greşelilor într-un laborator chinez”, a spus el. Pompeo a refuzat să detalieze dacă virusul a fost eliberat intenţionat.

Institutul de Virologie Wuhan găzduieşte un laborator de nivel P4 din China, cel mai înalt grad de biosecuritate. În Institut au fost desfăşurate programe atât militare, cât şi civile, sub conducere militară.

Cu ani înainte de pandemie, oamenii de ştiinţă militari chinezi au discutat despre planurile de a dezlănţui un coronavirus SARS editat genetic, pentru a promova obiectivele Beijingului, scrie The Epoch Times România.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top