DNA vrea să intercepteze conversaţiile pe Whatsapp, dar nu are bani. Crin Bologa: Nu avem aşa ceva în prezent. Se ştie că nu pot fi interceptate

Romania Info este cenzurat pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:

romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Minds / Gab / VKontakte / Clouthub / Rumble


Direcția Națională Anticorupție vrea să cumpere tehnica necesară pentru a putea intercepta conservaţiile purtate prin intermediul aplicaţiei Whatsapp. Șeful DNA, Crin Bologa, a explicat că nu a primit bani pentru astfel de investiţii, ci doar pentru cheltuielile cu personalul.

DNA vrea să intercepteze conversaţiile pe Whatsapp. Crin Bologa a explicat că există societăţi private în Israel sau Italia care vând tehnologii ce facilitează interceptarea convorbirilor pe Whatsapp.

„Nu avem aşa ceva în prezent. Ăsta ar fi un exemplu, dar trebuie sume serioase de bani pentru acest lucru”, a declarat Crin Bologa pentru G4Media.ro.

Procurorul-şef DNA a afirmat că a solicitat fonduri în vedere achiziționării de tehnică de interceptare a Whatsapp.

„Noi pe bugetul de anul trecut sigur că am cerut, cu speranţa că vom primi ceva, ştiind că niciodată, având în vedere că e bugetul limitat, nicio instituţie, cred că nu primeşte cât cere. Noi suntem mulţumiţi, de exemplu, că nu suntem afectaţi la cheltuielile de personal.

Acolo ne sunt asigurate resursele. Dar am primit, din ce am cerut, dar aici intervine atât tehnică, cât şi cheltuielile cu personal uman, cu cele 90 de posturi, de exemplu, 90 de posturi de poliţişti pentru serviciul tehnic, dar şi tehnică.

Am primit o parte din aceşti bani, cu speranţa că la fiecare rectificare bugetară o să mai primim sume de bani. Noi am cerut astfel încât am vrut să ne dezvoltăm la nivelul cel mai bun pe care îl întâlnim în celelalte state ale lumii, Statele Unite, Germania sau Israel. Şi procurorul care conduce serviciul nostru tehnic…”, a precizat şeful DNA, potrivit sursei citate.

DNA vrea să intercepteze conversaţiile pe Whatsapp. De ce vor procurorii anticorupţie această tehnică

De asemenea, Crin Bologa a menţionat că nevoie de investiţii pentru dezvoltarea aparaturii pentru a avea posibilitatea de „a face filaje la nivel profesionist”.

„Există societăţi private în Israel sau în Italia care scot pe piaţă şi vând, la preţuri destul de importante, tehnologii care permit o interceptare a convorbirilor pe Whatsapp. Nu avem aşa ceva în prezent. Ăsta ar fi un exemplu, dar trebuie sume serioase de bani pentru acest lucru”, a afirmat şeful DNA.

Întrebat dacă imposibilitatea interceptării conservaţiilor este o veste bună pentru infractori, Bologa a subliniat că în prezent „Whatsapp-ul te anunţă de fiecare dată că nu pot fi interceptate”, scrie RomâniaTV.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top