Doctoriţă din Vâlcea, aflată în izolare, găsită moartă în casă. Era vaccinată cu ambele doze Pfizer (Video)

RomaniaInfo se confruntă cu cenzura pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:

romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Gab / Clouthub / VKontakte / GabTV / Rumble


O doctoriţă din Râmnicu-Vâlcea, care se afla în izolare la domiciliu, după ce a fost diagnosticată cu Covid-19, a fost găsită moartă în casă.

Femeia, în vârstă de 66 de ani, cadru medical la spitalul Orăşenesc Brezoi din Vâlcea, era vaccinată cu ambele doze de vaccin de la Pfizer, a intrat în izolare pe data de 31 august.

Potrivit managerului spitalului, în urmă cu trei zile a fost contactată de unitatea medicală la care lucra dacă se poate întoarce la serviciu pentru că era de gardă, moment în care aceasta a spus că va continua să rămână acasă în concediu de odihnă. Alarma a fost dată de fratele femeii care a sunat la spital că sora sa nu mai răspunde la telefon. După ce au insistat şi colegii, unii dintre ei mergând la doctoriță acasă au sunat la 112. Femeia a fost găsită fără suflare în pat.

Doctoriţă din Vâlcea, aflată în izolare, găsită moartă în casă

„A fost o tragedie pentru noi a venit ca un trăsnet. Nu ne așteptam să se întâmple aşa ceva. În 31 august eram la raportul de gardă şi o altă colegă era puţin răcită şi i-am zis să meargă să îşi facă testul. Şi a zis că merge şi ea deşi nu avea niciun simptom. A făcut testul şi m-a anunţat că a ieșit pozitiv. Am rămas surprins. Repetă testul şi a ieșit pozitiv.

A făcut o radiografie şi atunci am anunţat Direcția de Sănătate şi a intrat în izolare la domiciliu. Evoluția a fost relativ bună pentru că sâmbătă am sunat-o să vedem în certare se află şi dacă poate să vină pentru că marţi era de gardă.

Medicul a ales să nu se interneze şi a dat asigurări că va suna la spital dacă e cazul

Luni ieșea din izolare. A spus că se simte mai bine, dar nu are forță ca să vină şi a cerut concediu de odihnă. Ieri seară m-a sunat fratele că nu răspunde la telefon. Am sunat şi eu şi nu a răspuns la telefon şi am trimis o asistentă care locuiește în zonă şi nu a răspuns.

Atunci am sunat la 112 şi au intervenit autorităţile şi au găsit-o moartă în pat. Am înțeles că ultima oară a intrat pe WhatsApp duminică după amiază.

Doctorița era vaccinată complet şi nu avea comorbidități

Nu avea morbidități si culmea e că era vaccinată cu ambele doze. probabil că a intrat în categoria celor 5% care chiar dacă sunt vaccinați pot să facă boala. Evoluția a fost rapidă. Probabil că s-a instalat hipoxia cerebrală, nu s-a mai putut mișca a rămas paralizată şi a decedat”, a spus pentru Antena 3, dr. Vasile Cerbu, manager spital Orășenesc Brezoi, Vâlcea.

Sursa: Antena3

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top