Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: Toate planurile mărețe din PNRR vor fi executate cu vreo 100 de mii de muncitori asiatici

Romania Info este cenzurat pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:

romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Minds / Gab / VKontakte / Clouthub / Rumble


Un angajat din România cu un salariu de 1.000 de euro brut primeşte un salariu net de 584 de euro, pe când un angajat din Rusia cu acelaşi salariu brut ia în mână 70 de euro, iar unul din Kazahstan pri­meşte 800 de euro, arată o analiză realizată de Dragoş Damian, CEO al producătorului de medicamente Terapia Cluj.. „Toate planurile mărețe din PNRR vor fi executate cu vreo 100 de mii de muncitori asiatici, HORECA va funcționa în curând numai cu muncitori asiatici”, afirmă Dragoș Damian.

„In tabelul comparativ de mai jos din care am exclus Europa de Vest ca sa evitam depresia, avem tari din UE si din afara UE (inclusiv din Uniunea Euro-Asiatica UEA), mai dezvoltate si mai putin dezvoltate si cu structuri diferite de aport la PIB. Si totusi, nu au fost alese la intamplare, ele avand un numitor comun: toate se confrunta cu lipsa de resursa umana calificata / necalificata, din cauza unui exod dramatic al fortei de munca, care creaza premise pentru munca la negru si importul de muncitori din zona asiatica. Unele dintre tarile de mai sus “au noroc” daca se poate spune asa, pentru ca limba rusa este folosita ca traducator si pot sa atraga resursa umana si din spatiul UEA (foarte multa resursa calificata din Belarus si Ucraina lucreaza in Polonia si incepe sa migreze si catre Cehia).

Frapeaza totusi faptul ca desi Romania nu are cel mai mare cost total cu salariile (angajat + angajator) – e doar pe locul 5 – totusi, dupa redistributia din 2018 pe care multe companii fie nu au aplicat-o fie nu au aplicat-o onest, angajatul ramane cu cea mai mica remuneratie neta iar angajatorul plateste doar 2,2% cheltuieli cu angajatul. Asadar, pe de o parte angajatorul este stimulat sa investeasca in tara datorita cheltuielilor mici dar angajatul ramane cu cea mai mica suma neta in mana din grupul de comparatie – adica exact ce poate fi mai contraproductiv pentru a retine si dezvolta resursa umana.

Probabil ca o astfel de analiza este punctul de plecare pentru o reforma salariala sustenabila si nu promisiuni ca vor creste salariile sau ca salariile minime nu vor fi impozitate. In Romania pur si simplu nu mai exista oameni care sa munceasca. Toate planurile marete din PNRR vor fi executate cu vreo 100 de mii de muncitori asiatici, HORECA va functiona in curand numai cu muncitori asiatici.

Romania are nevoie sa fie condusa strategic pe un orizont de cel putin 10 ani. Trebuie definite noi sectoare de competitie industriala in care sa atragem investitii, trebuie patronate de Presedintie, Parlament si Guvern proiecte curajoase “Cumpara Fabricat in Romania”, sistemele de educatie si sanatate trebuie curatate de oligarhiile de partid si familie care le fac praf resursele, scoala trebuie legata de piata muncii, avem nevoie de un plan serios pentru a salva demografia”, scrie Dragoș Damian pe pagina sa de Facebook.

Sursa: Știri pe surse

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top