Editorial Cătălina Chelaru: Crionatalitatea – de la angelism la mengelism, de la persona la nonsona

Romania Info este cenzurat pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:

romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Minds / Gab / VKontakte / Clouthub / Rumble


În 22 ianuarie 2019, Senatul newyorkez a votat o lege prin care avortul dispare cu totul din Codul penal, nemaifiind considerat omucidere, ci aprobă efectuarea lui până în luna a noua de sarcină, adică până în momentul nașterii, chiar și în absența unui medic, indiferent de motiv, în baza unui act pentru sănătatea reproducerii (HRA). Aparent, o mare victorie a feminismului, prin care femeia și-a câștigat trupul doar pentru sine, dispunând autonom asupra lui, având puterea să decidă până în ultima clipă dacă fătul adus la termen va fi lăsat în viață sau va fi declarat avortat și, în consecință, ucis. 

Deşi avortul nu era interzis în America, a fost adoptată această lege, a cărei nouă formulare am citit-o de câteva ori, în speranța că nu am înțeles bine, că îmi scapă nuanțele situațiilor încadrabile în acest paragraf legislativ. Simțeam cum inima croncăne a gonguri ca în începutul celei de-a cincea simfonii beethoveniene, nu mai gângurește, ci iese din piept pe un ostinatto al destinului tragic. După a treia lectură a actului legislativ american m-am întrebat hamletian, privind în gol: To be or not to be? Va fi întrebarea de bază a secolului ce se naște sub ochii noștri, de fapt, care se stinge sub ochii noștri. Am simțit un plesnet de artificii în timpan, ca un bici al timpului peste puțina libertate obținută de omul simplu pe timp de pace: Arbeit macht frei (Munca te face liber).

Scrisoare pentru orice femeie

Mi-am dat seama că lucrurile scapă de sub control, pentru că legea dă dezlegare absolută: avortul e aprobat până la naștere, indiferent de motiv, chiar și în absența unui medic. Cine garantează sănătatea mamei dacă nu este asistată de personal calificat? Adică, nu doar copilul nu va avea nici o șansă, ci nici mama, având în vedere că orice declanșare a nașterii provoacă hemoragii care, dacă nu sunt controlate, pot cauza decesul. Copiii avortați până în clipa nașterii sună a politică demografică, a eugenie, căci așa e denumit controlul populației prin natalitate. Cine a dezvoltat politici de eugenie, aruncând acei fetuși care nu corespundeau standardelor demografice? Doar naziștii, în lagărele de exterminare.

Ceea ce scriu acum aș vrea să ajungă pe masa unui cabinet de planning familial, alături de revistele specializate în contra­cepție, pentru ca o persoană însărcinată să poată citi și acest punct de vedere, în sala de așteptare fiind, programată pentru un avort, indiferent de stadiul sarcinii. Ceea ce urmează va lua forma unei scrisori pentru orice femeie din New York ori din ­lumea întreagă. Ar fi un miracol să o citească înainte de a lua ­hotărârea de a avorta.

Către Mary Ann,

Draga mea,

E ciudat să vorbești cu o ­mamă despre dreptul copilului ei nenăscut de a se naște, de a pleda în fața ei ca în instanță, că trebuie să protejezi copilul de propria mamă, să-l faci să nu se simtă, înainte de naștere, într-o închisoare, pentru că uterul nu mai e potirul aducător de viață pe pământ, nu mai e oaza ce ține orice primejdie departe, ci se întoarce împotriva propriei creații, se neagă pe sine, negându-și creația, viul din interior.

În cartea „La răsărit de Eden” de John Steinbeck, una dintre eroine se înțeapă cu o andrea să își ucidă copiii… aceeași metodă a fost folosită la Saratoga în 2019 pentru a declanșa un avort în lipsa medicului… desigur, femeia a ­murit… Dar eu pe femeia aceea nu o cunosc, în schimb, pot să îți spun că aveam o verișoară foarte frumoasă și tânără, care a plecat să muncească în alt oraș. Luase viața în piept la 18 ani, apoi la gară a sosit un sicriu, pe care ­familia nu l-a deschis niciodată. Întrebările noastre de copii au rămas fără răspuns până când am ajuns la vârsta la care puteam înțelege răspunsul lapidar al cauzei: un avort artizanal. Mergeam cu părinții să depunem flori la mormântul unde o fată de 18 ani și pruncul ei zăceau alături în mormânt, victime ale ignoranței unor mâini criminale, ale spaimei de a-și asuma un copil. Făcuse o greșeală, dar ce a urmat a fost cu mult mai mult decât dacă l-ar fi lăsat să se nască.

O să-mi spui că se va renunța doar la copiii care nu au șansa de a fi normali. Vom renunța la toți copiii care sunt bolnavi? Îi vom lăsa doar pe cei puri din punct de vedere biologic? O altă rasă ariană? Devine lumea un țarc neonazist? Fetuși scoși cu forța din pântecele mamei, fără anestezie, experimente în direct pe corpul uman făceau naziștii, dar acum se vor găsi suficiente mame anonime care să își doneze corpul experimentelor cu sentimentul că li se oferă onoarea de a servi progresul… politicienii au votat… dar medicii… cât va fi știință și cât complicitate la crimă? Cine va decide dacă într-adevăr copiii trebuie avortați din cauze medicale?… Și dacă analizele vor fi eronate? Dacă se vor comunica rezultate eronate… intenționat?

Sub umbrela formulei maligne, „E corpul meu și fac ce vreau”, i se induce mamei, injectându-i-se în vene acel „arbeit macht frei” din perioada nazistă. Sub această lozincă adormitoare de neliniști, femeile erau conduse în camera de gazare și li se spunea că vor face duș după o zi de muncă. Uneori, trupurile înfrigurate primeau apă rece și experimentul era amânat, dar alteori gazul mortal punea capăt vieții. Cu lozinca „E trupul meu și fac ce vreau cu el”, femeia poate ieși sterilă din cabinetul medical, după o intervenție asistată, dar poate ieși în sicriu din camera unde lucrurile au fost improvizate macabru.

Spune-mi, te rog, toamna, când scoți din pământ bulbul de lalea să nu înghețe peste iarnă, pe care îl ții la cald, în cămară, când privești oul acela vegetal din palma ta, e doar o ceapă comună sau vezi în el sămânța din care va ieși la primăvară o splendoare „swanee” de lalea neagră? Din momentul în care pulsează viața și se divid celulele, formând primul țesut, acolo e viață, e un om în prima fază a formării sale. Nu te lăsa păcălită că nu are forma de la sfârșitul celor nouă luni…

Sunt atâția artiști mari care s-au născut cu o infirmitate… ce ar fi însemnat ca lumea să re­nunțe la ei? Calea sfinților e mul­țimea numerelor reale… fiecare om are un dar al său… mamele care au născut copii cu probleme au suferit, dar ajungând să-i cunoască și-au spus că nu ar fi renunțat la ei… pentru că, în definitiv, nu perfecțiunea somatică e cea care ne definește pe noi, ci căldura, iubirea dăruită de noi altei ființe, empatia, rezonanța sensibilă cu acele fibre care nu se vor vedea niciodată la un control medical, nu vor apărea în analize.

Când moare un om, materia rămasă e cu câteva grame mai ușoară, acele câteva grame de suflet, grame prețioase ale duhului… chiar poți răspunde cu exactitate asupra a ceea ce e viabil și ce nu e viabil? În realitate, femeie, ratezi singura și cea mai frumoasă carieră a Evei, maternitatea. Emmanuel Macron spunea că doar femeile needucate (proastele) fac copii. Dar Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață altceva: „Dați-mi o generație de mame creștine și voi schimba fața lumii”.

Eutanasia legalizată, avortul liberalizat și legalizat. Venim dintr-o lume în aceasta, dar vom păși într-o zi într-alta… în viața de acum, te-ai născut, e adevărat, ți-ai câștigat statutul de om, dar viața asta reprezintă timpul unei gestații pentru o altă viață, viața veșnică. Trupul tău perfect va trece din starea de acum în starea de dincolo, topindu-se complet în pământul din care lumea de acum vrea să modeleze doar apoloni și afrodite, dar sufletul va rămâne pe totdeauna mutilat. Trupul va primi laurii vânării de vânt, dar spiritul va înnebuni, bântuit de angoasă.

Oprește-te o clipă și privește spre cei din spatele cortinei acestei legi, spre cei care te sfătuiesc să faci, fără remușcări, pasul în gol, îți pun cuțitul în mâini și-l îndreaptă spre pântecele tău roditor să-ți scoți singură rodul, să devii o peșteră stearpă, un smochin fără fruct ce va munci până la epuizare ca o lămâie stoarsă, fără timpul de a se bucura de cămin. Privește spre cei care te ajută să te înjunghii, lipsindu-te de onoarea de a crea o viață, într-o corridă în care ești și criminal și victimă. Pruncul din tine e asemenea unui miel, pe care-l înjunghii în labirintul minotauric al propriului corp. Ai libertate absolută, fără milă, și un public senatorial din mii de Nero care incendiază lumea asistând la spectacol și nu vei avea nici o scuză la final, nu ei, ci tu ai decis, tu ai făcut asta. Tu porți vina. Tu, care dintr-o țară a făgăduinței ai devenit un deșert cu cântec de hienă.

Autonomia corporală nu înseamnă libertatea de a suprima la cerere viața care pâlpâie în tine, în lipsa compasiunii și a iubirii nu e independență, e anarhie. În corpul unei femei însărcinate e o stare de regență monarhică… ești o regină care poartă în ea viața. Orice ți s-ar spune ca argument amintește de un film care are multe Oscaruri în America… „Procesul de la Nürnberg”, privește-l! Caută și cartea, vezi cum erau sterilizați oamenii forțat… așa se întâmplă și astăzi, nici măcar nu se mai obosesc să o facă igienic… o poți face singură, acasă, oriunde, oricând. Iar asta nu mai e politică, e lipsă de educație, instigare la crimă.

Așadar, privește spre cei care te ajută să te spinteci nu ca un pepene copt mustind a dulce, ci ca o scoică pe care o vor arunca după ce-i vor lua perla: copilul.

Singurul joc care l-a preocupat mereu pe om: să hotărască el în locul lui Dumnezeu cine se naște, cine moare, ce înseamnă entitate și ce înseamnă om, în loc de angelism, mengelism perfect legal. Dumnezeu a ales femeia ca loc curat și primitor al nașterii. Animalele nu-și provoacă avort, nu-și ucid puii în pântece, pentru că tu, mama, ești primul lui apărător.

Înainte, femeile spuneau, când se iveau complicații în legătură cu sarcina: „Domnule doctor, dacă e să alegeți între mine și el, alegeți-l pe el, eu am trăit!” Astăzi, mamele spun: „Voi face eu altul, sau se poate și fără…”

Chiar dacă vei avea ulterior o viață impecabilă și te vei mântui, cum va fi dacă într-o zi, în rai, te va opri un înger și îți va spune: Știi, ești mama mea… Ce mai faci, mamă?

Până atunci o să-ți vorbesc de niște oameni: Nick Vujicic, unul dintre cei mai buni oratori motivaționali de astăzi, s-a născut fără mâini și fără picioare, în statul New York ar fi fost pe lista copiilor avortabili… și totuși, ce minune de om… i-a dat Dumnezeu creier cât să compenseze mâinile și picioarele pe care nu le-a primit în dar la sosirea în viață. Are copii, frumoși, întregi, și o femeie care îl iubește… Fă-mă să înțeleg, ce anume era de aruncat la omul ăsta? Christy Brown și piciorul lui stâng? Dacă toți am fi perfecți din start… Dar Jean Dominique Bauby, care a scris o carte clipind din ochi pentru fiecare literă dictată, oamenii sunt perfectibili și imprevizibili ca destin… corecturile genetice artificiale nasc aberații… Știai că Feodor Dostoievski a suferit de epilepsie? Unul dintre cei mai mari și mai profunzi gânditori pe care i-a avut omenirea… ni-i trimite Domnul să ne-ncerce mila… ­Leslie Lemke, pianist de concert, s-a născut cu mai multe defecte, din cauza cărora doctorii au fost nevoiți să îi îndepărteze ochii. Mama sa naturală l-a dat spre adopție și, din fericire, o asistentă pe nume May Lemke l-a luat în grijă, pe lângă ceilalți cinci copii ai săi. Nu a putut sta în picioare până la 12 ani, iar abia la 15 a putut merge. La 16 ani, însă, May s-a trezit auzindu-l pe Leslie cântând la pian Concertul nr. 1 pentru pian al lui Ceaikovski, apriori, fără nici un fel de studii muzicale, perfect. La scurt timp, s-a descoperit că acesta poate învăța orice operă muzicală, fără să fie nevoie de ceva mai mult decât să o audă o dată. Stephen Wiltshire? A fost mut și diagnosticat cu autism încă de la o vârstă fragedă, iar pe tot parcursul copilăriei s-a exprimat prin picturi. Talentul său? Poate desena cu acuratețe, minuțios detaliat, orice peisaj sau oraș, văzut chiar și doar o singură dată. A reușit să deseneze o panoramă de 10 metri a orașului Tokyo, după ce a văzut metropola într-o cursă scurtă cu un elicopter. Homer, mare poet al Antichității grecești, a fost orb… cum ar fi fost lumea fără Iliada și Odiseea? Steve Wonder, considerat de tabloidele americane unul dintre cei mai mari muzicieni ai tuturor timpurilor, a făcut rinopatie de la prea multul oxigen primit în incubator, orb, Ray Charles, orb, Andrea Bocelli… glaucom și orbire definitivă la 12 ani… dacă ar fi fost acum în burta unei mame din New York, ar fi fost avortabili… atâția pictori care nu au mâini și pictează cu piciorul sau cu gura… alți artiști cântă cu degetele de la picioare la pian… și, totuși, avortabili în statul New York…

Sursa: Ziarul Lumina

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top