Epoca de aur a biotehnologiei: Randamente uriaşe pentru cei care au cumpărat acţiuni Moderna şi Pfizer

Investitorii care au cumpărat acţiuni Moderna în ianuarie 2020 ar fi putut obţine randamente de peste 600% până acum. „Ar putea fi un moment oportun pentru a acorda mai multă atenţie biotehnologiei”, arată într-o analiză de piaţă realizată de Radu Puiu, Financial Analyst al XTB.

Există o opinie tot mai extinsă conform căreia ne aflăm în „epoca de aur a biotehnologiei”. Chiar dacă nu aderăm acestei credinţe, nu putem nega faptul că investitorii care au „pariat” pe acţiuni din sectorul de biotehnologie nu au înregistrat câştiguri majore în ultimul an. Aceste acţiuni au fost foarte căutate şi au potenţialul de a-şi multiplica evaluarea peste noapte. Motivul este că depind în mare măsură de rezultatele studiilor clinice şi, de asemenea, de aprobările din partea instituţiilor de reglementare.

Cu siguranţă există un nivel ridicat de interes pentru sector, având în vedere atenţia pe care a primit-o în ultimul an şi aici vorbim mai ales de Moderna şi Pfizer.

Pfizer, de exemplu, a început şi studii pentru o variantă antivirală pentru tratarea coronavirusului care se administrează pe cale orală. De asemenea, compania a anunţat că va dezvolta noi vaccinuri pe cont propriu utilizând tehnologia ARNm care a fost folosită pentru a crea vaccinul împotriva coronavirusului. Pentru investitorii pe termen lung, retragerea recentă a sectorului nu este un motiv de îngrijorare deoarece aceste companii au perspective optimiste.

Companiile de biotehnologie joacă un rol major în dezvoltarea medicinei şi chiar a economiei într-un moment în care societatea încearcă să se redreseze după pandemia de coronavirus. Această importanţă a făcut din acţiunile de biotehnologie un succes major în rândul investitorilor deoarece aceştia acordă atenţie celor mai recente medicamente sau vaccinuri disponibile în rândul populaţiei generale.

Să luăm exemplul Moderna (MRNA). Investitorii care au cumpărat acţiuni MRNA în ianuarie 2020 ar fi putut obţine randamente de peste 600% până acum. Prin urmare, ar putea fi un moment oportun pentru a acorda mai multă atenţie biotehnologiei.

În procesul de identificare a celor mai importante acţiuni în domeniu, ale momentului, trebuie avut în vedere faptul că investiţia nu se rezumă doar la profit, ci joacă un rol şi în avansul medicinei moderne, ceea ce poate reprezenta o motivaţie puternică pentru anumite persoane, oferind un plus de implicare fenomenului. Companii precum Sangamo Therapeutics, care utilizează terapia cu celule genetice pentru tratarea hemofiliei, sau Foghorn Therapeutics care dezvoltă medicamente pentru bolile genetice pot fi exemple importante.

Citește mai mult pe site-ul Adevărul.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top