Fenomenul în masă de care nu se vorbește: MINORII INFORMATORI

Romania Info este cenzurat pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:

romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Minds / Gab / VKontakte / Clouthub / Rumble


Ofițerii de Securitate care au recrutat minori pe post de informatori trebuie să dea socoteală în fața justiției. La această concluzie a ajuns Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, instituția sesizând deja Parchetul Militar în cazul a 43 de ofițeri de securitate. Dosarele consultate de membrii CNSAS relevă că vorbim de un fenomen în masă – mii de copii recrutați în absența părinților, uneori chiar în instituțiile de învățământ. István Horváth este unul dintre acei copii. Obligat să semneze un document de colaborare, experiența l-a urmărit ani de zile. S-a eliberat de acea teroare vorbind…Contactul cu Securitatea te plasează într-o ambivalență și pur și simplu ai nevoie să vorbești pentru a te elibera de acea teroare, explică la RFI România István Horváth.

István Horváth, unul dintre miile de minori racolați de Securitate în anii 80, este în prezent sociolog.

Speră ca despre experiența sa de atunci să ajungem măcar să discutăm la nivel de societate, dacă dreptate nu se va face.

Moralitatea și legalitatea trebuie să aibă o valoare indiferent de regim, mai spune István Horváth.

István Horváth​: Nu mai rețin bine dacă era 1982 sau 1983. Am făcut parte dintr-un cerc de studii biblice din cadrul Bisericii Catolice.

Aveam 16 – 17 ani. La un moment dat, venind acasă de la școală, un domn care s-a prezentat Pop m-a întâmpinat și nu era nimeni acasă la noi. Și asta e interesant. Deci niciun adult nu era acasă. M-a invitat să mă duc cu el până la poliție. Acolo am fost întâmpinat de unul care s-a prezentat Könyves. A și reiterat Könyves Kálmán, un rege ungur vestit pentru iubirea lui față de cărți. Aceste două persoane au început să pună întrebări referitoare la persoanele care veneau la acest cerc de studii biblice.

După aceea referitor la persoanele care tot pe această filieră veneau din Ungaria la acest cerc de studii biblice. Au notat. Au pus diferite procese verbale în fața mea. Până la urmă, au zis că ar fi bine să ne mai întâlnim, să semnez ceva. Nu am vrut să semnez. Eram speriat. Până la urmă, cred că am semnat vreo trei, patru documente, iar dintr-unul era foarte clar că sunt informator. Mi-au dat și un pseudonim. Nu mi-l mai amintesc. Eu am semnat. Eram foarte stresat. Am semnat mai multe documente, declarații.

Fiind foarte mustrat de conștiință, foarte speriat și confuz m-am dus cu prietenul meu cel mai bun la preotul care organiza toate aceste întruniri și i-am zis că eu nu mai vin pentru că am fost acolo, am semnat niște chestii și nu vreau să fac rău la nimeni. Și gata, nu vreau să vin. Și să mă înțeleagă. Poate că am făcut ceva rău, dar nu am vrut să fac niciun rău și nu mai vin.

Atunci au zis bine. Au încercat să mă liniștească. După ce m-am descărcat față de oamenii față de care am crezut că am făcut rău, în drum spre casă era sediul Securității din Miercurea Ciuc. Am intrat acolo și am cerut să mă întâlnesc cu acest Könyves. Până la urmă m-a primit și i-am zis să rupă toate hârtiile că eu nu vreau să fiu informator. Au fost diferite presiuni.

Au fost inclusiv un ofițer Moldovan pe care tot tineretul din Miercurea Ciuc îl știa că se ocupa de tineret. M-a amenințat. A încercat să îmi dea câteva palme. Nu m-a pălmuit. Cred că fizic n-am fost agresat. Deși nu îmi amintesc. Tot stresul în care eram era mult mai nasol decât dacă primeam două palme. Era mai bine, mai univocă situația, că sunt bătut  și trebuie să rezist.

Până la urmă, au zis bine, am plecat și atât. Nu s-a întâmplat nimic atunci pe acea chestie. Pe linie de urmărire a persoanei nu s-a întâmplat nimic. Nu au fost răzbunări din partea Securității. Au fost acele câteva zile extrem de neplăcute și după aceea nesiguranța că ai intrat în coliziune cu o instituție atotputernică în contextul respectiv și frica pentru viitor.

Rep: Totul s-a întâmplat în aceeași zi? În ziua în care ați semnat v-ați și întors la ei?

IH: Nu, cred că am stat vreo două, trei zile și am plâns. Îmi era frică. Unul dintre elementele pe care m-au pus să îl semnez era că nu o să spun nimănui și că o să țin secret.

Rep: Aveți garanția că ei au rupt acel angajament sau există în continuare?

IH: Presupun. O dată m-am pus pe brânci ca să îmi cer dosarul. Presupun că trebuie să existe undeva. Dosarele acestea nu dispar de la sine.

Rep: Din discuțiile cu alte persoane, cu alți prieteni, ați reușit să vă dați seama dacă ați fost un caz singular sau era o practică?

IH: Nu am fost un caz singular în sensul în care am mai avut tot din cercul acela biblic încă un prieten care a fost chemat, dar el a fost chemat cu părinții. Cu taică-su s-a dus până la Securitate. Era de aceeași vârstă cu mine. Era tot minor. Am mai aflat despre un coleg tot din acel cerc biblic că a raportat destul de sistematic. De fapt el a și dispărut după 1989.

Nu l-am mai întâlnit de atunci. Despre el se povestea că a dat informări sistematic. Din acest cerc de 20 – 30 de persoane numai despre aceste două cazuri am aflat. Cel care a dat informații nu era minor. La acel cerc biblic erau persoane de vârste diferite. Erau adulți în sensul legal, persoane de 18 – 25 de ani erau incluse în acest cerc. Acea persoană despre care mai mulți au zis că a apărut în dosarele lor era adult în sens legal.

Rep: Ați văzut acum că subiectul a fost readus în actualitate, foștii ofițeri fiind aduși în justiție. Rămâne de văzut ce va face Parchetul Militar. Dumneavoastră ce părere aveți legată de acest aspect. Ați fost victima lor. Considerați că ar trebui să dea socoteală și să fie odată stabilit statutul de victimă? Nici asta nu este foarte clar în acest moment.

IH: Eu mă consideram victimă dacă toate acele consecințe se întâmplau. Dacă nu reușeam să iau la filosofie, dacă nu reușeam să intru la facultate. Ei știau că vreau să dau la facultate. Știau că am ambiții. Eram indirect amenințat. Că mă pot ajuta, dar că puteau să îmi pună și piedici. Mă consideram victimă dacă nu reușeam să intru la facultate. Temerea mea cea mai mare a fost că organizația respectivă îmi va bloca aspirațiile. Ceea ce nu s-a întâmplat. Temerile cele mai mari nu s-au adeverit, dar a fost foarte neconfortabil la momentul respectiv. Nu m-am considerat victimă. Pur și simplu a fost inconfortabil.

Toate acele aspecte negative de care în legendă, cel puțin, se vorbea despre Securitate, agresivitate fizică, violență, mergând până la tortură și limitarea severă a șanselor tale de reușită, aceste lucruri nu s-au întâmplat. Nu mă consider victimă pentru că toate lucrurile negative la care eu mă gândeam că se pot întâmpla cu mine, cu toate elementele pentru că îmi era frică trei zile, nu s-au întâmplat.

Nu doresc nimănui experiența respectivă. Tocmai de aceea am ieșit cu 6 – 7 ani în urmă să spun foarte clar ce mi s-a întâmplat. Toate aceste elemente de contact cu Securitatea ne învăluiesc într-o ambivalență. Și am vrut să îmi clarific mie această ambivalență. Oricum, în sine, actul legal de a supune un minor unei asemenea situații, nu știu care era legea sub acest aspect care coordona, reglementa activitatea Securității. Din câte am citit acum, nu era o practică admisă ca să racoleze informatori minori.

Consider că sub acest aspect de ilegalitate, conform legilor și standardelor de atunci, totuși, trebuie judecați. Viciile acestea, formele în care ei își desfășurau activitatea erau abuzive. Dincolo de trăirile mele de adolescent și de șocul pe care l-am avut atunci, mi s-au părut abuzive și mi se par și acum abuzive, scrie Flux24.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top