General suspectat de implicare în represiunea de la Timişoara în 1989 ajunge membru al Comisiei de Control SIE

În aceeaşi zi în care plenul Camerei Deputaţilor a validat mandatul deputatului Francisc Tobă, al cărui nume apare într-un dosar legat de represiunea ce a avut loc în Sibiu în timpul Revoluţiei, un alt politician suspectat că ar fi participat activ la masacrul contra revoluţionarilor de la Timişoara, Nicolae Roman, a fost validat ca membru al Comisiei de control a activităţii Serviciului de Informaţii Externe.

Mai exact, Parlamentul a aprobat, miercuri, constituirea Comisiilor de control asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii şi, respectiv, Serviciului de Informaţii Externe.

Generalul Nicolae Roman, deputat AUR de Buzău, este suspectat că ar fi participat activ la masacrul contra revoluţionarilor de la Timişoara, în decembrie 1989, potrivit unui document prezentat de Mălin Bot privind unităţile militare ale MApN care au participat la represiune, relatează Podul.ro. Potrivit sursei citate, generalul a făcut parte din UM 01185 Regimentul Mecanizat.

După absolvirea Academiei Militare, în anul 1987, Nicolae Roman a fost numit comandant al Batalionului 1 Infanterie din Regimentul 32 Mecanizat “Mircea” de la Timişoara, funcţie pe care a avut-o inclusiv pe parcursul Revoluţiei, până în 1991, reiese din CV-ul generalului. Totodată, generalul deţine în prezent un certificat de Revoluţionar cu Merite Deosebite şi, în plus, vrea să obţină şi statutul de Luptător cu Rol Determinant în Revoluţia Română pentru a primi retroactiv, din 2015 încoace, peste 20.000 de euro indemnizaţie şi ulterior o sumă acordată lunar de 2.020 de lei.

Numele lui Francisc Tobă şi al lui Nicolae Roman au intrat în vizorul publicului şi al mass media în decembrie 2020, când George Simion, copreşedinte al partidului AUR, în vizită la Timişoara, a fost oprit să ajungă pe treptele Catedralei Mitropolitane, simbol al Revoluţiei şi sacrificiului uman din Decembrie 1989, unde voia să depună candele în memoria eroilor. Mai multe zeci de persoane, printre care şi participanţi la evenimentele de acum 31 de ani, au format un lanţ uman cerându-i lui Simion să nu „murdărească” acest monument sacru al Revoluţiei. Timişorenii s-au arătat indignaţi de faptul că AUR, formaţiune catalogată de majoritatea analiştilor drept extremistă, are în componenţă două personaje conectate cu intervenţiile brutale ale regimului comunist dictatorial împotriva protestatarilor din Decembrie 1989, informează The Epoch Times România.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top