Guvernul insistă să mâncăm carne de import. Executivul limitează numărul de porci crescuți de țărani: vânzarea și reproducerea, ilegală

Romania Info este cenzurat pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:

romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Minds / Gab / VKontakte / Clouthub / Rumble


După ce ministrul agriculturii, Adrian Oros, a anunțat că renunță la ordinul privind creșterea porcinelor în gospodăriile țărănești, interdicția apare asumată de o altă instituție a statului și anume Autoritatea Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), informează agrointel.

Guvernul, prin ANSVSA, a lansat în dezbatere publică un proiect de OUG pentru aprobarea Planului de măsuri de urgență pentru supravegherea, prevenirea și controlul pestei porcine africane în România” unde sunt menționate și tipurile de exploatații de porcine pe teritoriul României şi dimensiunea acestora.

Același text mai arată că „persoanele fizice neînregistrate la Oficiul Registrului Comerțului (ORC) pot crește maxim 6 capete porcine în cadrul exploatațiilor noncomerciale, înregistrate în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor (SNIIA)”.

Mai mult, OUG-ul precizează că porcinele sunt crescute numai pentru îngrăşare, nu se comercializează iar reproducția acestora în aceste exploatații este interzisă.

De asemenea, carnea și produsele din carne rezultate în urma sacrificării porcinelor sunt destinate exclusiv consumului în gospodăria proprie (familial).

În perioada în care pe teritoriul României este confirmată pesta porcină africană este interzisă creșterea porcinelor în exploatații în aer liber tip stâne, tabere de vară, cantoane silvice, cantoane de pe lângă diguri, societăți agricole vegetale, precum și activitățile mijlocitorilor de afaceri cu animale vii privind cumpărarea şi vânzarea porcinelor”, se mai specifică în document.

Reamintim că la sfârșitul lunii ianuarie, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat în dezbatere publică, un proiect de ordin care stabilea dimensiunea tipurilor de exploatații de suine pe teritoriul României. Conform fermierilor, acest ordin punea condiții imposibile pentru țăranii care doreau să crească mai mult de cinci porci în gospodărie. În urma protestelor fermierilor și ale parlamentarilor din opoziție, proiectul a fost retras, scrie R3 Media.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top