Ion Cristoiu: Evenimentele din 1989 lămuresc jocul geopolitic regional al SUA-URSS, decriptarea lor devine lecție importantă în prezent

Romania Info este cenzurat pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:

romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Minds / Gab / VKontakte / Clouthub / Rumble


Facebook, rețelele sociale, Instagramul, au devenit maidanul fălirii
Progresul omenirii este imposibil fără dreptul de a spune orice prostie
Prima probă a loviturii de stat este atitudinea presei comuniste chiar în ziua plecării lui Ceaușescu.
Planul împotriva lui Ceaușescu a fost minuțios și premeditat cu mult înaintea evenimentelor.
Cel mai mare pericol pentru politicienii de azi, cum a fost și la Ceaușescu, este plantarea în jurul lor a oamenilor de încredere.

Destinele lui Iliescu, Roman și Mazilu lămuresc bine cine au fost regizorii în 1989

Cozmin Gușă: Titlu „#SăvulescuOpera by Verdi, distrus de o «amețită», sau arestarea care strică vacanța unor barosani”.

A fost arestat aseară sau azi-noapte, Dragoș Săvulescu, celebru playboy condamnat și nearestat, pentru că s-a refugiat în Italia, în unul din dosarele lui Mazăre, din cauza postării soției lui, fostă Miss Albania, care a dorit să se arate din Mykonos, loc în care n-aveau voie să ajungă. Și atunci, brusc, în România cineva s-a alertat, în mod neașteptat de către mulți, și din sistemul Europol, guvernat de către Germania s-a dat drumul cererii de arestare în Grecia. Știm relația funcțională Germania-Grecia, în urma crizei grecești și a prepotenței germane în urma acestei crize și Dragoș Săvulescu a fost arestat pentru un dosar cu Mazăre. Numai că, lovitura în plină vară pentru barosanii României vine de la faptul că Dragoș Săvulescu este negociatorul în celebrul caz al Parcului Verdi, în care statul român, prin Primăria București, a plătit 50 de milioane de euro unora care au prezentat niște titluri, așa și pe dincolo, reprezentanți de Săvulescu, cu Săvulescu negociator, pentru ca să devină Parcul Bucureștenilor. Și evaluarea era cică de 80 de milioane și s-au plătit 50 de milioane de euro. Bani mulți, care, se pare, că s-au împărțit într-un anume fel, care adună în jurul acestui scandal foarte multe personalități din business și din politică. Barosanii României, dați în gât de către un iranian, arabul de serviciu, care, gândindu-se că dacă devine martor cu iertare de păcate se va proceda la arestări. Dosarul nu s-a lucrat o perioadă, unii au răsuflat ușurați. Se pare că paharul s-a umplut și că prin aducerea lui Săvulescu în țară, de fapt se urmărește punerea în control a foarte multora dintre cei care în timpul administrației Firea, că n-are rost să ne ascundem după degete, au participat la acest mic jaf numit 50 de milioane de euro din banii noștri pentru Parcul Verdi.

Uite ce face o „amețită”, nevastă a unui playboy pus să negocieze zeci de milioane, care a crezut că este protejat și la Mykonos, și un shooting de-ăsta; se întâmplă ce se-ntâmplă. Asta e! Vom vedea.

Facebook, rețelele sociale, Instagramul, au devenit maidanul fălirii

Trecem la discuția de astăzi, după acest monolog, despre o carte excepțională și folosesc eu epitete, dar despre cărți sunt destul de zgârcit;Ion Cristoiu a scris o carte excepțională și v-o spun în condițiile în care am citit bine vreo 200 de pagini din cele 700, în două volume. Restul m-am uitat repede, mult prea repede, dar bineînțeles că voi sta pe ele, pe un subiect pe care și eu îl cunosc foarte bine. Revoluția din 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat, ăsta este titlul volumului excepțional scris de Ion Cristoiu, care se află în acest moment în legătură directă cu noi. Și aș vrea să încep, domnule Cristoiu, să vă felicit, să știți că, celor ca mine, nu știu, poate sunt mulți, poate sunt puțini, le-ați făcut un cadou excepțional. Și eu sunt unul, sigur din altă generație decât dumneavoastră, dar care am buchisit și am încercat să pricep la rândul meu, am tot scris. Dar cartea dumneavoastră are valoarea unei istorii recente a României, așa cum este văzută, inclusiv și mai ales, prin cronicile pe care le-ați făcut de-a lungul timpului, pentru că ați început în februarie 1990, ați fost primul. Dar, mai ales prin felul în care interpretați restul datelor și scrierilor interne și internaționale din acești 30 de ani. Eu mă așteptam ca această carte să fie bună, însă după ce mi-ați trimis-o, vineri seara, și am început să citesc din ea, pur și simplu m-a bulversat. Sigur că este vorba și de adolescența mea, de trecutul nostru din ultimii 30 de ani, dar toate erau sub nasul nostru cum ar veni, și totuși foarte puțini le-am văzut. Vă felicit din totul sufletul să știți, și nu folosesc cuvinte mari!

Ion Cristoiu: Da. Am văzut mai înainte comentariul dumneavoastră. Pe mine, ca scriitor satiric, povestea cu Săvulescu mă amuză teribil. Cred că nu e de Gogol, e de Hașek sau mai mult de Saki, de Swift, de prozatorii englezii. Satiricii englezi au o răutate față de personaje. Rușii nu au, iar Caragiale nici atât. Ei au. Pe mine întotdeauna mă înfioară satira englezească,pentru că gândiți-vă că în Swift omul e pus să fie slugă la cal, acolo chiar este o răutate.
Ei, în cazul de față eu aș fi făcut de dimineață până seara dezbateri, pentru că avem de-a face nu cu „amețita”, avem de-a face cu prima uriașă victimă a orgoliului de a publica pe Facebook. Adică, eu văd aici tema tuturor satiricilor din lume: vanitatea. Ea nu s-a putut stăpâni să se laude că e acolo. Și Facebook, rețelele sociale, Instagramul, au devenit maidanul fălirii. Deci înainte ieșea Tața Leana pe maidan și-și arăta acolo fundul, acuma își arată pe internet.
Am fost în Germania. Dacă te duci, nu știu, să spunem într-un vagon, nu vezi pe nimeni citind, nu vezi pe nimeni privind pe fereastră, nu vezi pe nimeni privind în gol. Toți, cum se așază, deschid telefonul mobil, nu știu ce citesc domnule, nu înțeleg. Și încep și intră în dialog, pigulesc la mobil, cu cineva cu care au terminat discuția acum o jumătate de oră. Dumneavoastră înțelegeți că oamenii nici nu se mai uită pe fereastră, să vezi e vară, e toamnă. Este o nebunie. Am văzut situații din astea, în care doi tineri, îndrăgostiți, ați văzut se așezau la masă la o cofetărie și în loc să-și strângă mâna, să se uite unul în ochii celuilalt, imediat, fiecare din ei lua telefonul și începea, cred că vorbea cu altcineva. De asta zic.

Cozmin Gușă: În Germania asta mi se pare involuție. Știu că ați fost și o discutăm o dată, că ați făcut o excursie excepțională, am vorbit înainte să plecați. În Franța nu-i chiar la fel. Eu am fost anul trecut în Franța și acolo încă se mai citește în metrou, se mai citește pe băncuțe la Paris, asta am văzut. Dar Germania mi se pare că totuși a involuat din acest punct de vedere. Dumneavoastră ați circulat cu trenul între localitățile astea unde ați fost și ați putut să-i vedeți.
Ion Cristoiu: Numai cu trenul. De fiecare dată când mă duc în Occident, mai ales în Germania, când mă întorc aici blestem post decembrismul. Adică, nu-mi vine să cred că noi n-am putut să facem nimic pe căi ferate. Dar să știți că…, vedeți dumneavoastră este ciudat, am discutat și cu Cristi Puiu, există…

Cozmin Gușă: Cu regizorul.

Ion Cristoiu: Da, cu regizorul, am avut interviu, extraordinar. El este unul dintre artiștii care mai și gândesc că restul… Și care e și rebel. De exemplu, mă așteptam ca pandemia să fie un subiect de tragedii, de seriale, de cărți. Nu cărți pro sau contra. Mă așteptam ca acest fenomen numit Facebook, internetul, să fie obiect de cercetare să vadă că până la urmă influențează foarte mult un om care nu se mai uită pe fereastră. Un om care ajunge într-un vagon și nu se uită în jur, asta înseamnă că omul ăla nu mai e om, nu mai e deschis.

Știți că în 1968 mișcările studențești s-au bazat pe o carte celebră a unui celebru filozof Herbert Marcuse, Omul unidimensional. Herbert Marcuse spunea așa: „Omul care era multilateral este unidimensionat prin publicitate”, mai are o singură dimensiune, vrea pantofi. Uitați-vă că noi avem de-a face cu omul unidimensional de pe internet. El nu se mai uită la vecin. Dacă despre vecin scrie pe internet, pe Facebook, că e un criminal, el nici nu se mai uită să vadă dacă e. Este un lucru extraordinar de meditat din punctul acesta.

Cozmin Gușă: E bună concluzia cu prima victimă a fălirii pe Facebook sau pe Instagram asta cu Săvulescu.

Ion Cristoiu: A vanității. Ea a vrut să arate, uite unde sunt eu. Este același lucru, dacă ați văzut la restaurante în Occident ai noștri stau la o masă și pozează friptura. Este o prostie. Să vadă cine? Vecina pe Instagram că tu ai mâncat?

Progresul omenirii este imposibil fără dreptul de a spune orice prostie

Cozmin Gușă: Domnule Cristoiu, aș vrea să revenim la carte, eu mi-am propus să scriu cel puțin două editoriale, dar o să le scriu numai după ce parcurg toată cartea, care se va întâmpla în această săptămână.

Ion Cristoiu: Uite să le arătăm. Oricum aveți o carte cu dedicație la mine. Să trimiteți pe cineva.
Cozmin Gușă: O să trimit. Foarte frumos, foarte îngrijite, sunt două volume roșu și negru.
Ion Cristoiu: Și foarte important de precizat: domnule Gușă, eu puteam să scriu o carte ca Stoenescu. Ați văzut, din februarie ʼ90 e o preocupare a mea. Eu am adunat în două volume o parte, cât am scris eu și am publicat despre evenimentul din decembrie. Sunt mult mai interesante așa decât dacă toată materia pe care o aveam o puneam într-o carte. Pentru că ce s-a întâmplat în decembrie nu poate fi prins într-un sistem logic.

Cozmin Gușă: Știți ce mi se pare senzațional la carte? Eu am citit cărțile dumneavoastră, poate nu pe toate, dar să zicem că pe marea majoritate le-am citit, inclusiv primul interviu-fluviu cu Constantin Iftime, Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan¸ aia a fost prima carte care mie mi-a deschis ochii. Vă fac mărturisirea, acum, la 30 de ani după ce a fost publicată, eram student în penultimul an. Aia a fost cartea pe care am citit-o de două ori la rând, adică am terminat-o și am mai luat-o încă o dată, aia mi-a sădit mie îndoielile pe care dumneavoastră deja le-aveați, le-ați publicat, le-am văzut. Și de atunci eu, practic, prin acea carte pe care o am, dar o am la București,nu aici, la Cornu, că aș fi putut s-o arăt, muncită, că am și subliniat în ea, aia mi-a deschis mie perspectiva pe care o am, care e similară cu a dumneavoastră, despre aceste evenimente. Dar voiam să spun că, ce-ați nimerit foarte bine și ați fost foarte inspirat, felul în care ați amestecat aceste treburi de a cita din articole, a interpreta evenimente, a vorbi despre cărți interne și internaționale apărute, are o fluență și o coerență asemenea unui serial de tip thriller, de care nu te saturi. Cum nu mă satur eu de Ertugrul, că m-ați îmbolnăvit cu el, Ertrugul. Și am ajuns la episodul 170…

Ion Cristoiu: E bun.

Cozmin Gușă: E excepțional. La fel cum Ertugrul-ul ăsta te ține captiv, la fel, cu fiecare capitol asta ați reușit într-un mod extrem de remarcabil să țineți cititorul captiv. Dumneavoastră nu povestiți ʼ89 acolo, dumneavoastră povestiți fel de fel de situații, impresii, care arată ideea de talmeș-balmeș, dar talmeș-balmeșul atrage,pentru că apar în scenă, de fiecare dată, situații și personaje. De asta am zis că vreau să scriu cel puțin două editoriale. Aș vrea, însă, pentru astăzi am ales eu două teme din care putem avea învățăminte, pentru că acolo, în carte, e plin de lecții pe care nu le-am învățat, pentru că dacă le-am fi învățat în acești 30 de ani n-am mai fi făcut greșeli. E plin de lecții pentru ziua de astăzi. Și eu m-am gândit la două teme, să vedem dacă sunteți de acord, dar discutăm și altceva, bineînțeles. Mie mi se pare foarte clar, din ceea ce spuneți, mai ales din prima sută de pagini, că noi am avut, de fapt, un stat paralel încă din decembrie 1989,domnule Cristoiu. Pentru că, toate situațiile în care oameni fără competențe, nici măcar aceea izvorâtă din Frontul Salvării Naționale, comandau,în decembrie 1989, apropo de generalul Victor Athanasie Stănculescu sau alții, ne arată nouă existența unui stat paralel în România încă de atunci. Adică statul paralel acesta nu e o invenție din timpul lui Băsescu. El a acționat din plin în afara autorității comuniste, respectiv revoluționare, încă de atunci. Și eu m-am uitat cu acești ochi la așa ceva. A doua temă, pe care eu o consider foarte interesantă pentru cei care ne ascultă, este legată de minciuna asta perpetuată de personalitățile publice care au fost eroii și actorii evenimentelor din 1989. De la Ion Iliescu la Măgureanu, la Victor Athanasie Stănculescu, la Caramitru, la Sergiu Nicolaescu, la toți cei care-i înșirați acolo, care știau că fac parte dintr-o piesă, care știau parte din adevăr, dar ei au fost obligați să facă un teatru public, să mintă, au implantat minciuna abordărilor publice despre evenimente într-un discurs colectiv, al lor, de care românii s-au agățat. Aduceți-vă aminte cât de greu vă era,pe vremuri, că dumneavoastră vorbiți de lovitură de stat din anii ʼ90. Cum deschideați gura despre lovitură de stat, era un val de invective, proteste,sau fel de fel de alte lucruri care vă corectau: „Nu domne, a fost revoluție, au murit oameni, chiar nu vă e rușine, că puneți la îndoială”. „Nu domne, ascultă-mă a fost o lovitură de stat”. Deci, aceste două lucruri, un soi de stat paralel, o altfel de putere, care a fost în legătură cu cei din extern, pe care aici îi așezați, îndeosebi în partea rusă, dar aduceți aminte și de Franța, mai ales filmul ăla apărut în 22 decembrie, al francezilor, care erau cazați la Lido, să știți, că m-am document și eu. Și cel care era cazat la Lido, acum e viceprimar în Nisa, e de 20 de ani viceprimar în Nisa, om vechi de informații, până la alții, unguri sau altceva. Astea sunt două teme, că sigur, timpul de astăzi și pe care voiam să le brodăm ca lecții ale trecutului, din ceea ce este cuprins în carte, repet, vă felicit încă o dată pentru carte.

Prima probă a loviturii de stat este atitudinea presei comuniste chiar în ziua plecării lui Ceaușescu.

Ion Cristoiu: Prima lecție a prezentului este ce spuneați mai înainte în legătură cu cei ca mine. De fapt, eu am fost primul în România, puțini au fost și pe plan european, care în 19 februarie 1990 a pus la îndoială. Vedeți dumneavoastră atunci dacă spuneai așa ceva era ca și cum ai spune acum că Covid 19 nu există. Deci era o nebunie, o nebunie. Ce ne arată acum? Acum e o axiomă, că n-a fost decât o lovitură de stat. Bun, deci vedeți dumneavoastră, eu sunt unul din fanii, dacă se poate spune, chiar și în fața plutonului de execuție, a libertății de expresie. N-o să înțeleg niciodată, dar niciodată, justificarea cenzurii. Pentru că dacă spuneai atunci, în ʼ90, asta spuneau: domne, în felul acesta tu ești nostalgic după Ceaușescu. Eu n-o să înțeleg niciodată cenzura. Vedeți, diferența dintre mine, mai puțin dumneavoastră, dar mai ales dintre mine, care trăiesc din ʼ67 în comunism, și tinerii de astăzi este faptul că eu știu ce înseamnă cenzura. Pentru că cenzura întotdeauna a avut motive uriașe, motive solemne. Cine crede că cenzura în anii ʼ50 era că așa vrem noi se înșală. Nu, ne spunea ce spune acum YouTube-ul, „standardele comunității”, da? Cine stabilește interesele comunității pe Facebook? Niște cetățeni. Cine stabilea interesele poporului? Interesele poporului sunt să nu spui că în Uniunea Sovietică nu se găsesc măsline. Cine spunea că n-ai voie să spui că pământul e rotund? Inchiziția. Întotdeauna se vor găsi argumente și eu spun că progresul omenirii este imposibil fără dreptul de a spune orice prostie. Nu se știe, prostia pe care o spun acuma s-ar putea să fie un adevăr științific. Gândiți-vă când a spus Galileo Galilei că pământul se învârtește în jurul soarelui. E nebun! Cum adică? Nu era nebun. Ce noi considerăm acum o nebunie… Cum adică contești. Am dreptul să contest. Cum am studiat și în istoria literaturii proletcultiste, vin acum și zic așa: propaganda rusă subminează încrederea cetățenilor Uniunii Europene în Uniunea Europeană. Păi, domnuleGușă, ori avem încredere în ea și poate să vină 50.000 de propagandiști, nu ne influențează. Și atunci Uniunea Europeană în loc să corecteze greșelile, că așa a făcut și stalinismul, în loc să-și corecteze greșelile spunea nu, domne, aia este propagandă. Deci n-o să înțeleg niciodată în democrație lupta asta, aud acuma război hibrid, păi dacă noi credem în democrație de ce mai am nevoie să cenzurez informațiile dictatorial.

Cozmin Gușă: Vreau să fac o legătură, de fapt două, una cu Rusia, dar prima pe care o fac este cu cenzura și cu libertatea de exprimare. Senzațional faptul că analizați primele numere ale Libertății, care s-a transformat din Informația, ale României libere, care nu și-a schimbat numele, ale Scânteii Poporului, care era Scânteia, care după aia a devenit Adevărul, respectiv Tineretul Liber, care era Scânteia Tineretului. Eu știu că eram UTC-ist în perioada aia, plus știrile Agerpres, care astăzi este Rompres, iar ziarul este Agerpres. Acolo arată, de fapt, un mecanism care susține teza loviturii de stat, pentru că prin ultra cenzura acelor colective, care nu s-au schimbat în acea noapte din 21 spre 22, se reușește impunerea unui anticeaușism de la un pro ceaușism deșănțat, într-o singură zi, la același colectiv editorial. La fel cum Victor Athansie Stănculescu, care era un servitor al regimului, și un alt lucru excepțional în carte e analiza în care dumneavoastră puneți la îndoială faptul că n-ar fi avut o relație apropiată cu familia Ceaușescu,când el se ocupa de vânzarea de armament și multe alte lucruri acolo. Dar asta, cu acele articole, ne arată nouă că mecanismul cenzurii a fost foarte folositor în talmeș-balmeșul regizat, în regia talmeș-balmeșului, tocmai prin acei oameni care impuneau cenzura s-a impus o altă linie editorială. Și nu vreau să mă lungesc, că după aia vă las să comentați dumneavoastră în plus, dar am zis că sunt două. Aceste lovituri de stat în România, deslușiți în cuprinsul cărții un fir roșu. Oamenii care au fost în conflict cu rușii, de la Ion Antonescu în ʼ44 până la Ceaușescu în ʼ89, au fost arestați. Și, sigur, în locul lor, după aia putem să vedem și în zilele noastre oamenii care sunt sau nu sunt în conflict cu rușii, eu cred că putem să găsim subiecte la alegerile din 2004, sau mai ales la cele din 2009. Asta cu arestarea celor care sunt în conflict cu rușii, cum s-a întâmplat în ʼ44 și în ʼ80, mi se pare iarăși un lucru de actualitate. Vă rog!

Ion Cristoiu: Una dintre probele loviturii de stat este atitudinea presei. Eu sunt unul din oamenii care nu vorbesc de pe margine, eu am lucrat, și n-am lucrat în presa comunistă ca redactor, am lucrat ca redactor-șef adjunct la un cotidian. Unul dintre instrumentele pe care le-am folosit eu în iscodirea evenimentelor din decembrie, dar și în iscodirea tuturor evenimentelor istorice și a celor de astăzi, este supunerea logicii omenești, da? Deci suntem 22 decembrie, da? Unul, Ceaușescu, cel mai puternic om din România a plecat. Eu sunt la Scânteia, sunt la Scânteia, redactor șef, păi cine-mi garantează mie că nu se întoarce Ceaușescu, domne e ceva în neregulă, nu înțelegeți? Cum adică, la ora 3.00 Scânteia devine Scânteia Poporului? Cineva le-a ordonat și le-a garantat. Informația Bucureștiului își schimbă firma la ora 2 și ceva. Există un film. Am avut Memoriile lui Nicolae Croitoru, care a fost secretar cu propaganda în decembrie, și care spune că a fost sunat, după plecare lui Ceaușescu, de la Informația și le-a zis „Deveniți liberi”. Stați un pic, nu există. Nu poți să înțelegi. Tinerii de astăzi nu pot să înțeleagă ca mine, eu știu ce înseamnă. De-aia am avut, să știți, domnule Gușă, întotdeauna îndoieli în legătură cu pretenția că niște tipografi au făcut un ziar ilegal. Încă o dată, am lucrat cu tipografii, eu eram simpatizat de toți tipografii cu care am lucrat, pentru că lucram pe plumb și eu aveam două chestii: tăiam când îmi cereau ei, de regulă redactorii șefi nu taie. Ei aveau și o expresie: „Ce se taie nu se fluieră”, adică dacă tăiai nu era nici o problemă, și a doua era aia „doar nu e Shakespeare”, că știți când voiai să tai venea autorul și spunea nu pot… Bun. Gândiți-vă la fel, eu eram redactor-șef adjunct la Scânteia Tineretului, nu la România liberă, și mă duceam în tipografie, mă adresam unui nenea Gigel, pe care-l știam și-i spuneam: hai să facem un ziar ilegal! Domnule Gușă, în primul rând că eu nu știam dacă el nu e securist, el nu știa dacă eu nu sunt securist. Oamenii, până la această revoltă spontană, așa zis, încercau, ca și acum, m-au înnebunit, ce curaj au avut! Care curaj? Stați să ne lămurim. Au acuma curaj? Dacă nu sunt scoși de o mașinărie, nu ies. Haideți să luăm 21 decembrie. O sută de mii de oameni s-au dus în piață. Nu înțelegeți că s-au dus, scoatem aia – că s-a terminat povestea – că au strigat. Nu puteau să nu se ducă?

Pentru mine, rămâne înfricoșător 17 decembrie. Pe 17 decembrie erau în acea sală liderii României, nu numai Ceaușescu, liderii, membrii CPEx, era premierul, erau toți. N-a ridicat unul, dacă vă uitați acolo, nimeni n-a zis: Tovarășe Ceaușescu, spuneți-ne și nouă ce e? Adică toți au tăcut. De ce? Și aici ajungem la povestea…Foarte bună observația dumneavoastră, a unui om care n-a trăit presa. Păi timp de câteva zile, toate aceste ziare, așa zis libere, erau mai cenzurate decât cele comuniste, pentru că nu puteai să pui la îndoială teroriștii. Vreți să-mi spuneți mie că toți ziariștii care se duceau în teren de la Scânteia erau atât de idioți încât nu vedeau la un moment dat ceva dubios. Eu vedeam, dar nu eram redactor. Acolo a preluat puterea Brucan și el le dădea ce să spună. Într-o presă liberă nu era normal ca măcar până la jumătatea lui ianuarie unul să nu se îndoiască. A scris cineva un articol, nu știu, uite, că Ceaușescu a fost mare?

Planul împotriva lui Ceaușescu a fost minuțios și premeditat cu mult înaintea evenimentelor.

Cozmin Gușă: Cartea dumneavoastră, și le spun celor care ne ascultă și ne privesc ca viitori cititori, este și o carte foarte bună de cultură generală, repet, nu doar de istorie recentă. Comparațiile pe care le faceți, apropo de ziua de 17 decembrie, cu momentul Carol I și decizia de a merge, când ăla măcar a fost bastonat, Carol I a fost chinuit, acolo, aici la Ceaușescu nu s-a spus nimic, multe altele pe care le-am văzut, ele fac lectura asta foarte plăcută. Dar aș vrea să vedem încă o posibilă lecție a prezentului pornind de la treaba asta cu presa. Noi am sesizat, în 2020, în 2021, dumneavoastră cu mine și încă câțiva, puțini, că presa a murit din nou, pentru prima dată după 1989. A ajuns așa, poate nu chiar, dar la un nivel de 1989 înainte de luna decembrie, în care nu mai ai voie să spui lucruri, nu mai ai voie să critici. Dumneavoastră sunteți considerat dizident, de multe ori ați ajuns dizident, acuma eu sau alții, puțini însă. Apropo de mecanismul ăsta în care,peste noapte, cei care țin cu adevărat frâiele, cum erau ăia cu cenzura, pot să întoarcă o presă moartă într-o presă de altă factură și lecțiile peste timp… Credeți că, uite, pe Iohannis, nu luăm pe Cîțu sau pe alții că sunt mai mici. Iohannis se poate trezi peste noapte, dacă nu-i cuminte, că nu ține el frâiele presei, cu o presă moartă care să devină vie, din alt punct de vedere, îl a-l critica, cum a pățit Ceaușescu, de la o presă proceaușistă, grețos de proceaușistă la presă grețos de anticeaușistă?

Ion Cristoiu: Sigur că se poate trezi pentru că avem un exemplu prezent. Mai țineți minte cine era Traian Băsescu pentru presă? Păi, și după ce-a căzut, normal era ca unii oamenii să rămână alături de el. Adică, vedeți dumneavoastră, am și scris un articol, Actualitatea căderii lui Ceaușescu, pe mine, din decembrie 1989,nu mă interesează nici Iliescu, mă interesează căderea. Domnule Gușă este rar, nu cred că există în istoria omenirii o asemenea cădere. Pentru că, dacă luăm Iulius Cezar, mă rog, l-au asasinat, dar, totuși, moștenirea lui a rămas imediat.

Deci un om cu puterea lui Ceaușescu, adică dacă ajungeai la el și îți rezolva o problemă, erai tare. Nu numai el, și frații. Gândiți-vă, dacă lucrai undeva, dacă eu l-aș fi avut pe Nicușor la mine cronicar teatral, sau actor, eram cel mai mare din România, că-l cultivam, mă rog, poate că avea talent. Un om din acesta, gândiți-vă, care nu că pică, ci ajunge să fie fugărit și ajunge în fața plutonului de execuție și în ce condiții, ceva e în neregulă cu românii.

Cozmin Gușă: E în neregulă cu românii, domnule Cristoiu, dar știți ce se citește de fapt,din cartea dumneavoastră? Eu, uitându-mă pe ansamblu, mi-am dat seama, este minuțiozitatea acestui plan. Pentru că nu doar Ceaușescu a fost suprimat, frații lui au fost suprimați. Ăla la Viena, cică a fost sinucis, ăstalalt, Ilie Ceaușescu a fost închis undeva. După Nicu Ceaușescu este o adevărată epopee, pe câteva zeci de pagini dacă nu mai multe în carte, felul în care s-a blocat emergența lui Nicu Ceaușescu și a puterii lui. Cine a făcut acest plan, interpretat de câteva persoane: Iliescu, Stănculescu, Caramitru, Nicolaescu, Dinescu, care au mai fost acolo, 10-12 persoane, n-au fost mai mulți, dar cineva vă dați seama, cred că a lucrat timp de câteva luni pentru ca să poată să coordoneze. Cine l-a adus pe Militaru? Hodoronc-tronc, ne trezim cu generalul Militaru, KGB-istul luat din pat, cum ziceți, pensionar, peste ăștia toți.

Ion Cristoiu: Pe directorul de Editură tehnică. Încă o dată, directorul de Editură tehnică, Ion Iliescu, care se duce la televizor și spune „Am vorbit cu generalul Stănculescu”. Eu de ce n-am vorbit?
Răspunsul este foarte simplu și vi-l dau făcând trimitere la Procesul de la Nuernberg. Eu am citit pentru proces. În ʼ45, după ultimele zile ale lui Hitler și căderea Germaniei, era un talmeș-balmeș. Domnule, un talmeș-balmeș, orașe dărâmate, nemți care fugeau spre Vest. Bun, pe acest talmeș-balmeș, o mașinărie îi prindea pe fasciști. Ați înțeles? Unii ieșeau în stradă, unii sărbătoreau, unii boceau, unii cântau, dar în timpul ăsta – așa și la Revoluție – era un talmeș-balmeș, o nebunie era în Germania. Și-n această nebunie, era o mașinărie care-i vâna. Dar nu așa. Care se pregătise să-i vâneze. Adică, știa unde-i ăla, unde-i ăla. N-a fost așa, la un moment dat, a căzut Hitler, s-au predat necondiționat și a zis unul: Băi, Churchill, bă, ce facem cu ăia? Nu. Cu o lună înainte totul era pregătit. Și în timp ce unii erau intrau în lagăr, alții fugeau, alții boceau, alții cântau, niște tipi – așa și-n decembrie, în timp ce noi ne uitam la televizor, în timp ce ăia în Comitetul Central făceau guverne, în timp ce ăia au demonstrat în piață, în timpul acesta o mașinărie acționa. Și mașinăria aia este cea care învinge.

Cozmin Gușă: Aici am o întrebare cheie, și-mi cer scuze că n-am apucat, că n-am citit, n-am putut să-l citesc cu multă atenție, am citit repede. Momentul Malta, pe care-l descrieți acolo, făcând o referire și la o emisiunea a dumneavoastră cu Năstase, foarte plastic, ați descris, mi-a plăcut acolo, momentul Malta a așa-zisei și clarei negocieri între America și Uniunea Sovietică despre viitorul, inclusiv al României, aici nu știu dacă ați apucat să analizați, dar acuma o să ne răspundeți, dacă această pregăteală, acestă regie, această minuțiozitate, credeți că ar fi trebuit să înceapă înainte de momentul Malta, sau era suficient să înceapă după momentul Malta? Pentru că mie mi se pare aici o pregăteală de mai mult de o jumătate de an, e foarte laborios tot ce s-a întâmplat. Iar momentul Malta a fost în preajma evenimentelor din decembrie. S-a luat decizia practic, adică asta vreau să spun, decizia e clar că s-a luat la Malta, e și concluzia dumneavoastră din această carte, deși Adrian Năstase nu înțeleg de ce neagă asta în emisiunea pe care a avut-o cu dumneavoastră. Dar pregăteala a fost înainte de Malta, din punctul dumneavoastră de vedere, și dacă a fost înainte de Malta, a fost la inițiativă sovietică, franceză, americană?

Cel mai mare pericol pentru politicienii de azi, cum a fost și la Ceaușescu, este plantarea în jurul lor a oamenilor de încredere

Ion Cristoiu: Da, întrebarea e interesantă. Nici unul în memoriile lor, nici Bush și nici Gorbaciov, nu vorbesc de înțelegerea cu România, dar pe Gorbaciov îl trădează, în memoriile sale, pe care eu le-am citit în varianta franțuzească, la noi s-au tradus, nu sunt memoriile lui Gorbaciov, adevăratele memorii ale lui Gorbaciov au apărut,dacă nu mă înșel, în ʼ90 sau 2000 și ceva, și ele sunt în franceză. Nu au apărut în rusește. Ele nu pot fi traduse din rusește. Și el spune următorul lucru: „Primul lucru pe care l-am discutat – pe corabia aia, ce dracu era – a fost întrebarea lui Bush: «Bă de ce nu-l astâmperi pe Castro?»”. Deci, din start ați văzut împărțirea lumii. Adică, el spune, adică Bush, apropo de marele democrat, vedea lagărul socialist ca avându-l stăpân pe Gorbaciov. Sigur că Gorbaciov i-a răspuns: „Domnule, nu reușiți voi să-l stăpâniți”. Deci a fost obsesia lor. Bun. Problema este în felul următor, da, pentru că decembrie ʼ89 nu era posibil și nici Malta fără o operațiune, care am mai întâlnit-o, și după Ceaușescu, și anume răsturnarea imaginii. Gândiți-vă că Ceaușescu, până în 1985, era eroul, era eroul presei mondiale. Și părerea mea este că atunci a început lucrarea numită răsturnarea imaginii. Adică, devenise, încetul cu încetul, tiran. El era dictator, dar până atunci nu era dictator. Tot presa mondială, mai țineți minte? Tot ce era, tot ce se știa despre el, și după asta s-a ajuns la ideea că el folosește sângele copiilor ca să trăiască.
Cozmin Gușă: Pe măsură ce a plătit toată datoria externă a devenit dușman.

Ion Cristoiu: A devenit dușman și s-a terminat cu el din momentul în care el, din banii pe care i-a strâns după martie, voia să facă o Bancă Mondială a țărilor în curs de dezvoltare. Dar, mă întorc la un alt factor, în această perioadă, înainte de Malta au început racolările. După părerea mea, cel mai mare pericol pentru politicienii de azi, dar cum a fost și la Ceaușescu, este plantarea în jurul lor a oamenilor de încredere. A fost și cu Dragnea, și cu Băsescu și cu Iohannis. Adică, îți plantează un tip care-ți spune adevărul tot timpul, până la un punct, chestie tipică ca și în servicii. Și atunci, după părerea mea, căderea lui Ceaușescu nu a fost în decembrie, a fost la Congres. V-am spus că am studiat reacția lui Castro. Castro, având Servicii foarte puternice, printre cele mai tari din lume, a mirosit, în ʼ86, că se apropie o criză și în februarie ʼ86, la Congres, a schimbat trei sferturi din Comitetul Central. Eșecul, dezastrul lui Ceaușescu a fost la Congres, când toată nomenclatura, toți, nu numai români, se așteptau să facă ceva. Domnule Gușă,citiți congresul. Este inimaginabil ca tu să nu recunoști, într-o frază măcar, că este austeritate. Într-o frază. De ce? Pentru că în jurul lui s-a creat globul ăla de sticlă. Ca și în jurul lui Iohannis. Domnule, sunteți foarte bun, sunteți mare, plimbați-vă cu bicicleta, nu e nicio problemă, lasă că știm noi. Cei care i-au zis joi, înainte de alegeri, că va fi o victorie a PNL-ului, mai țineți minte?

Cozmin Gușă: Da, da.

Ion Cristoiu: De asta, căderea lui Ceaușescu merită studiată tot timpul, la rece, pentru că acolo avem lecțiile, cum spun eu, pentru toți conducătorii politici din lume. Prima mare lecție este această, pe mine m-a obsedat, și pe dumneavoastră, cred, ruperea de realitate. Cum ajunge unul ministru, nu-l mai recunoști. Am capul plin de premieri, președinți, miniștri. Domnule, toți sunt la fel. Înainte de asta, sunt băieți de treabă, cafele, cutare, cutare, în momentul în care… după ce ajunge ministru te duci să-l rogi ceva, nu mai exiști. Cade și după aia te redescoperă. A doua caracteristică, ca și la Ceaușescu, este aceasta: le spui… Am studiat foarte multe cazuri de dosare de corupție ale politicienilor. Cei cu care am stat de vorbă mi-au zis, spre stupoarea mea, „Maestre când scriați nu credeam. Credeam că sunteți… și iată mi s-a întâmplat și mie”. Iată-l pe Orban, mai țineți minte. Eu îi atrăgeam atenția. El „nu, ce bună e Justiția”, nu-i așa?

Cozmin Gușă: Da, da.

Ion Cristoiu: Și vine capcana ca-n Ertugrul, capcană în interiorul capcanei, vine capcana și te trimite și nu poți să mai zici nimic. Este un fenomen. De ce, domnule Gușă? Pentru că, în România, căderea de la putere este dezastruoasă. În România, în momentul în care nu mai ești ministru… – în Occident, da, nu mai ești foarte bine, rămâi o personalitate – nu te mai cheamă nimeni, nu te mai salută nimeni, se face golul ăla uriaș în jurul tău. Este ceva… cred că numai în România se întâmplă. Adică, nu e unul loial. Îmi povestea Dăncilă că în ziua alegerilor, cu vreo patru ore înainte de anunțarea rezultatelor, nu mai era nimeni, nici măcar să-i facă o cafea.Toți pleacă. Deci, dimineața, pe 22 decembrie,membrii CPEx ce-i răspund lui Ceaușescu? „Luptăm până la capăt”. N-a zis nimeni că trebuia să iasă să se bată cu demonstranții – între noi fiind vorba trebuia să iasă, că îl apărau pe Ceaușescu – la ora 3 și ceva se băteau să ajungă la televiziune să-l înjure pe Ceaușescu. Și principala lecție, și ați văzut-o și în Ertugrul și vă recomand să vedeți și Osman, că e lecție de politică, trădătorii întotdeauna sfârșesc prost. Așa cum Ginghis Han, dacă te duceai la el cu capul stăpânului, îți lua ție capul. Cine crede că trădătorii sau oportuniștii, cei folosiți, cei folosiți de DNA, cei folosiți de SRI au o minimă stimă din partea altora, se înșală. De ce-au trecut ei de partea lui Iliescu? Toți au crezut că scapă de pușcărie. N-au scăpat. Sunteți de acord?

Destinele lui Iliescu, Roman și Mazilu lămuresc bine cine au fost regizorii în 1989.

Cozmin Gușă: Cum trec ăștia acum de partea lui Cîțu. Dar să nu ne îndepărtăm de la subiect. Aș avea a vă ruga la o ultimă concluzie, pentru că aș vrea să mai facem în toamna asta o discuție despre carte, este foarte vastă și merită, dar legându-mă de titlu, care este un titlu foarte bine ales, concluzia: regizorul, regizorii și categoriile distribuite în această regie, măcar așa, într-o frază-două să le descrieți celor care ne ascultă, cine ar fi?

Ion Cristoiu: Vă răspund prin urmărirea a trei destine, nu a trei drumuri. Drumurile din zilele alea a trei personalități: drumul lui Iliescu, drumul lui Dumitru Mazilu și drumul lui Petre Roman. Fiecare exprimând o forță.

Drumul lui Iliescu: a primit mandat, pentru că talmeș-balmeșul ați înțeles, a făcut parte din regie. Da, într-adevăr, au fost foarte multe fapte întâmplătoare, foarte multe fapte omenești, dar dincolo, cum spuneam la Nuremberg, Germania era un dezastru, era un talmeș-balmeș, în talmeș-balmeșul ăsta niște tipi urmăreau. Asta a fost explicația. Și atunci lui Iliescu, dacă ați observat, Iliescu are mandat să nu cumva să fie agățat. Ați observat? El e în stand-by. I s-a zis te duci la editură, nu te interesezi nimic ca nu cumva să te ia Ceaușescu. Ați înțeles?
De ce n-a fost la Piața Universității? I s-a spus: Băi, nu te duce la Piața Universității că te împușcă ăia și nu mai avem om.

Cozmin Gușă: Nu ieși pe stradă ca și Corneliu Mănescu.

Ion Cristoiu: Exact! Ăsta este un drum. Dacă ne uităm la el, drumul lui e la televiziune, unde e puterea, în timp ce Verdeț, care nu era în piesă, se duce la Comitetul Central. Toate înregistrările de acolo arată disperarea celor de acolo și al lui Mircea Diaconu, și a lui Verdeț unde-i televiziunea?
După asta, se duce la ora 4 și preia puterea și are nevoie de ungerea din Balcon, trece și prin balcon, ați observat? Dar televiziunea este punctul central și MApN. Balconul făcea parte…, i s-a zis trebuie să treci și prin balcon, pe acolo. Dar nu ăla era important.

Petre Roma. El merge la Universitate, la Dalles, dar nu e în prim-plan. Nu e Dan Iosif. Pentru că, ați observat? Cei care au fost în prim-plan n-au ajuns nimic. Normal era ca Dan Iosif să ajungă președintele României, el a fost în prima linie. Dar suficient, stând pe margine, ca să se poată spune că a fost în Piața Universității. A doua zi este printre primii care intră în C.C. Intră în C.C. Domnul Petre Roman era profesor. Eu, Cristoiu, nu știam că în C.C. e un loc de unde Ceaușescu vorbește. Își face un text, îi ia pe Chițac și pe Voinea, doi tipi de la armată, nu-i așa, îmbrăcați în uniformă și vrea să vorbească la televiziune din studio. Nu reușește și se duce la televizor. Este singurul care vine organizat, vine flancat. Apoi acolo se întâlnește cu Iliescu. Grupul devine mai mare. Deci o forță se lipește cu ailaltă. Și ajunge și el la ora 4.

Dumitru Mazilu este singurul om arestat în noaptea aia, să fim serioși. Mă rog, probabil că nici măcar Vlad n-a știut. De ce? Era nevoie, că și o altă forță paria pe el. Dacă ați observat, în acea săptămână cele trei forțe se unesc și-și împart puterea. Iliescu devine președinte, Dumitru Mazilu prim-vicepreședinte și Petre Roman premier. Ei sunt uniți, da, serviciile sunt unite. Ce se întâmplă pe 12 ianuarie? Unul din ei, Dumitru Mazilu vrea să preia puterea, da?

Cozmin Gușă: Da.

Ion Cristoiu: Ce se întâmplă în ʼ90 la Convenția FSN…mai rămân doi. Din trei au rămas doi și ăia doi merg un timp împreună și apoi se rup și a rămas numai unul.

La această emisiune m-ați luminat, pentru că mi-am amintit de Nuernberg. Nu se poate, cine avea timp să se preocupe unde sunt fasciștii, unde e Göring, unde e…, nu, era o vânătoare. Se știa dinainte unde e ăla, unde e ăla, pe ăia care urmăreau mașinăria nu-i interesa nimic. Nici că sunt orașe bombardate, nici că vin rușii, nu făceau altceva decât aveau țintele. Așa și aici. În timp ce talmeș-balmeșul, erau întâmplărifrumoase, cânta lumea pe străzi, niște tipi spuneau: hai l-aducem pe ăla, l-arestăm pe ăla, îl scoatem pe ăla, avem o problemă, Nicu, da. Ce face? Și aici aș vrea să închei, să știți că cei care știau au fost foarte puțini. Eu nu cred că cei de la televiziune știau despre ce-i vorba. De regulă, au fost manipulați toți. Brateș nu era în piesă, ați înțeles, sunteți specialist în servicii, de regulă puțini știu. Cu cât lărgești cercul, cu atât e mai riscant. Nu cred că s-a dus cineva la Brateș și i-a spus: Bă spune că vin teroriștii! Nu ei chiar credeau că vin teroriștii.
Cozmin Gușă: Au intrat în piesă într-un mod previzibil.

Ion Cristoiu: Cel mai bun, și aici închei, această idee de talmeș-balmeș se regăsește regizat în interviul celebru, pe care i l-am luat eu lui Victor Stănculescu. Pentru prima dată, Victor Stănculescu spune că a fost o lovitură de stat militară. Adică, la ora 11.00, el nemaiascultând ordinele, de fapt, practic, a fost lovitură de stat, că nu mai asculta de el, care la ora 4 a fost predată civililor. L-am întrebat în interviu și este în carte, dar ăia la televiziune strigau, făceau. „Domnul Cristoiu m-am gândit prima dată, că știți că televiziunea putea fi oprită din…
Cozmin Gușă: Să tragă?

Ion Cristoiu: Da, era Pintilie care era de a-l lor. „După asta să știți că mi-a plăcut. Ei băteau câmpii”. Domnule zic, dar acolo veneau Lupoi și zice: „Domnul Cristoiu, nici o unitate militară nu ascultă decât de telefonul…” Adică nici o unitate militară n-asculta ce spunea Lupoi la televizor. El așteaptă ordinul telefonic. Ordinul cutare, cutare, cutare. Ei ați văzut ce spunea el.

Deci, în timp ce poporul era pe străzi, el pregătește teroriștii, trimite tancuri – că aici a fost uluitor – prima dată le retrage, poporul e pe străzi, ați văzut, mergea cu camioane și în timpul ăsta, deodată, în fața tuturor sediilor apar tancurile, da. De ce? Că deja Armata punea mâna pe putere. Adică, tancurile care înconjurau televiziunea nu numai că o apărau, dar era și încercuită. Și după asta s-a declanșat fenomenul terorist. E uluitor.

Cozmin Gușă: Este uluitor citind-o. De aia am spus și cred că și ascultătorii și-au dat seama din această discuție, care n-a acoperit nici 5% din…

Ion Cristoiu: Nicu aștepta elicopterul.

Cozmin Gușă: Nicu aștepta elicopterul, Tufan i-a dat pistolul lui Milea ca să se împuște. Milea, care, de fapt, nu voia să se sinucidă. De la cap la coadă…

Ion Cristoiu: Mi-a plăcut foarte mult când Nicu zice: „Și-am ieșit în hol, s-a capitulat”.

Cozmin Gușă: Domnule Cristoiu, discuția a fost scurtă, dar vă felicit încă o dată. Ați scos o carte, eu cred că e cea mai bună cartea de-aledumneavoastră, sigur c-o să mai scoateți și altele. Să spunem că așa e corect, îngrijită foarte bine la Editura Mediafax.

Ion Cristoiu: Da, e în două volume.

Cozmin Gușă: Două volume foarte frumoase, de-abia aștept să le iau în mână, vă mulțumesc foarte mult.

Ion Cristoiu: Și iertați-mă, are avantajul, cum ați sesizat dumneavoastră, că nu e o carte care trebuie s-o citești toată. Citești un articol, apoi încă unul. Fiind atât de diversă e ca un serial.

Cozmin Gușă: Dar ați găsit sosul bun. Le-ați asamblat într-un mod foarte inspirat.

Sursa: Solid News

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top