JAF de proporții în sistemul medical. Spitalele, plătite la numărul pacienți internați cu COVID-19

De mai bine de un an de zile de când ne confruntăm cu pandemia și virusul chinezesc SARS-COV-2 se vorbește în spațiul public pe surse de sumele de bani pe care le primesc spitalele pentru pacienții care contactează noua boală contagioasă ce face ravagii pe întreg globul.

În materialul anterior am dezbătut un subiect pe aceeași temă așa că am aflat și câteva informații din interior ca să le spunem așa. Managerul Spitalului Marius Nasta, Beatrice Mahler, a declarat că spitalul primește o sumă fixă pentru pacienții internații cu covid 19.

  • Sunt încasați bani pe medicamentele trecute în fișele de observație, însă în realitate ele nu ajung niciodată la pacienți?

„Plata serviciilor medicale realizate de către Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta este făcută de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și se face pe caz rezolvat, suma find fixă indiferent de complexitatea cazului, iar o parte din medicamentele pacientului COVID sunt repartizate în urma solicitării pe care o facem către Ministerul Sănătății.”, a declarat Beatrice Mahler.

Internarea în spitale la normă, ca să curgă banii pentru mafia din SĂNĂTATE

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat în mai 2020, că în acea fază a epidemiei de coronavirus din ţara noastră este obligatoriu ca persoanele confirmate pozitiv cu Covid-19 să fie internate în spitale sau în spaţii anexate unităţilor spitaliceşti.

„La acest moment, la toţi confirmaţii pozitiv, regula este să fie internaţi. Dacă sunt uşor sau asimptomatici, pot fi internaţi în spaţii separate, dar anexate spitalului. Noi asta am şi recomandat: dacă sunt mulţi, luaţi-vă un hotel, luaţi-vă o clădire şi puneţi-i acolo, dacă nu în spital. Am avut cazuri uşoare care nu au putut fi internate pentru că s-au umplut unele spitale, am avut la Giurgiu, la Vrancea treaba asta şi am luat pacienţi şi i-am mutat la alt spital, nu i-am trimis acasă, pentru că în această fază încă nu e momentul în care să trimiţi pozitivii, care sunt contagioşi, acasă, pentru că ei intră în legătură cu familia, cu alţii, noi nu ştim care va fi situaţia acolo”, a spus Arafat, într-o emisiune la Digi24.

Deci nu e neagră, dar e albă?

„Deci nu este vorba despre o internare forţată a bolnavului COVID pozitiv în orice spital. Este o forţare pentru a se lua decizii potrivit stării pacientului pentru a-i salva viaţa. Aici vorbim de urgenţe”, a precizat Raed Araft şeful DSU.

Anchetatorii.ro au intrat în posesia unei înregistrări audio în care se precizează de către o persoană din cadrul personalului medical al spitalului din Târgu Mureș în care se afirmă că pentru fiecare pacient cu covid este încasată o sumă fixă, la fel cum spune și doamna manager de la Marius Nasta Beatrice Mahler. Păi atunci nu ne punem întrebarea despre cum interna într-un fel sau altul Raed Arafat în spitale pe toți suspecți de covid 19. Bineînțeles în interesul pacientului, nu al Big Pharma.

În documentul pe care îl prezentăm se arată cât costă spitalizarea unui pacient cu COVID 19 în Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș: 18.480 lei. Hrana mai puțină, pentru că oricum pacienții nu au nevoie, îi ținem pe perfuzii și cu 10 lei pe zi trei mese. Un adevărat festin în spitalele din România.

Covidul, o boală periculoasă, dar contagioasă pentru șefii care jefuiesc bugetul statului

Ca să ieșim bine la numere și la cifre am internat oamenii pe capete în spitele abuziv pe criterii numai de Raed Arafat știute. Se pare că acest individ este mai puternic decât președintele țării și impune legi, restricții și carantinarea a milioane de oameni după bunul plac. Aici nu mai vorbim de salvarea de vieți ci de o dictatură în desfășurare. Nu este doar el implicat în acest joc murdar, ci întregul sistem corupt ce și-a întins tentaculele asupra sistemului sanitar din România.

Toate aceste decizii nu au nici o bază reală. Ce s-a întâmplat acum la Timișoara ne arată că trăim o dictatură medicală condusă de politicienii vremelnici aflați în fruntea țării. Am intrat printr-o decizie politică în carantină, am ieșit tot printr-o decizie politică și peste câteva ore a intervenit șeful suprem care ne-a transmis: CARANTINĂ.

În România ni s-au îngrădit toate drepturile și libertățile din cauza unei boli care afectează doar 2% din populația globală și mai nou avem vaccinuri felurite. Pentru ce mai trăim această pandemie a fricii și a prostiei?

Pentru Big Pharma și miliardele de dolari care trebuie să le jmenuiască din buzunarul românului amărât, scrie Achetatorii.ro.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top