Linia Ungariei la președinția Consiliului Europei: respectarea tradiţiilor culturale şi istorice ale fiecărei naţiuni

Budapesta și-a făcut cunoscute principiile de bază ale președinției ungare a Consiliului Europei, care va începe în luna mai.

Sunt deosebit de importante respectarea tradiţiilor culturale, juridice şi istorice ale fiecărei naţiuni: acesta va fi cel mai important principiu al preşedinţiei ungare la Consiliului Europei, a declarat ministrul Justiţiei din Ungaria, după consultarea cu secretarul general al Consiliului Europei (CoE), Marija Pejcinovic Buric.

În cadrul consultării cu secretarul general Judit Varga a prezentat priorităţile preşedinţiei ungare de șase luni a CoE, care va începe în luna mai, respectiv programele prezidenţiale pe care le are în plan Ministerul de Justiţie din Ungaria, scrie MTI. Consultarea a oferit ocazia de a reprezenta interesele maghiare şi de a discuta problemele actuale din cadrul CoE, a punctat oficialul ungar.

„Ungaria a participat în mod activ şi dedicat, de secole întregi, la modelarea dezvoltării culturii juridice europene. Apreciem activitatea depusă de Consiliul Europei în menţinerea
dialogului privind drepturile omului, democraţia şi statul de drept, însă credem că este deosebit de importantă şi respectarea tradiţiilor culturale, juridice şi istorice ale fiecărei naţiuni. Acesta va fi cel mai important principiu al preşedinţiei ungare”, a
subliniat Judit Varga.

Întâlnire Viktor Orban-Matteo Salvini

Prim-ministrul ungar Viktor Orban, preşedintele Fidesz, va avea o întâlnire tripartită cu Matteo Salvini, liderului partidului de guvernământ de dreapta din Italia, Liga, şi prim-ministrul polon, Mateusz Morawiecki, întâlnire care va avea loc joi, la Budapesta – conform secretarului de stat adjunct, şeful Biroul de presă a Prim-ministrului, Bertalan Havasi.

Acesta a confirmat informaţia provenită din presa italiană. Pe ordinea de zi a întâlnirii se află alianţa politică la nivel european între Liga, partidul Lege şi Justiţie (PiS) şi Fidesz.

La începutul lunii martie, Matteo Salvini şi Viktor Orban au avut deja o convorbire video în care au discutat, printre altele, despre vaccinare, relansarea economiei după pandemie, migraţia şi politica privind familia, notează Național.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top