Marian Munteanu spune că protestele din 2017 au fost organizate de-afară, nu pe plan local: Au acționat niște forțe consistente. USR/PLUS? Niște socialiști mai moderni, cu tablete și trotinete

Marian Munteanu, liderul Pieței Universității din 1990, a vorbit despre protestele din 2017 și despre legătura acestora cu USR/PLUS.

El spune că acea formațiune nu putea organiza protestele, pentru că nu avea resursele necesare. În opinia lui Marian Munteanu, protestele respective au fost inițiate din afară. El a adăugat că protestele respective au fost gândite de oameni care știau foarte bine ce fac.

Munteanu a precizat că USR/PLUS sunt socialiști, dar unii mai moderni, cu tablete și trotinete. Antropologul a spus că societatea românească a devenit aproape integral, de stânga.

Iată dialogul cu Marius Tucă:

MM: USR-PLUS sunt ca PSD-ul, dar mai puțin serioși. Sunt socialiști. Ei sunt socialiști mai moderni, cu tablete și trotinete

Protestele din 2017 nu au fost cele ale USRPLUS. Acea entitate nu ar fi putut niciodată organiza…Acolo au acționat niște forțe consistente…

MT: Serviciile.

MM: Le putem numi cum vrem. Că nu întotdeauna că ele se suprapun. Sunt niște confrerii, care reprezintă idei cu rezonanțe sociale și chiar politice. Este o realitate.

Revenind. Ca dovadă că nu au organizat acele evenimente e că nu reușesc să organizeze minime structuri politice. Nu spun că nu vor reuși.

Nu este ceva local. Crezi că este vreo emulație internă?

Campania pentru protestele din 2017 a fost foarte inteligentă. A fost gândită de oameni care se pricep. S-au alocat resurse puternice și a avut succes”, conform R3 Media.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top