Meghan Markle și insuportabilul ei complex al victimizării pentru a-și consolida puterea

Interviul luat de Oprah a fost un spectacol manipulativ din punct de vedere emoțional, conceput să consolideze puterea lui Harry și Meghan.

Ei bine, a fost un interviu exploziv. Chiar cu mult peste așteptări. În cele două ore de discuții cu Oprah Winfrey, Harry și Meghan au înfipt un cuțit lung în monarhie. Cei doi au sugerat că monarhia ar fi o instituție rasistă, rece, ruptă de realitate și atât de lipsită de cele mai elementare sentimente umane, încât a făcut ca o femeie tânără și sensibilă – ca doamna Markle –  să se gândească la sinucidere. În acest punct, interviul a semănat cu discuția Dianei cu jurnalistul BBC, Martin Bashir, dar pe steroizi. O ciocnire între casele regale, demnă  de o poveste de George RR Martin. Interviul lui Oprah a fost, în același timp, un spectacol grotesc – manipulativ din punct de vedere emoțional, în care  Harry și Meghan au dovedit cât de obsedați sunt de propriul lor ego, încercând în mod clar să pozeze în regele și regina politicii victimismului.

Locul interviului era de un lux aproape revoltător: un duce și  o ducesă,  în decorul inimaginabil de luxos al unui conac californian, vorbind despre cât de greu au dus-o în viață.  Într-o țară în care 40 de milioane de oameni și-au pierdut locurile de muncă ca urmare a lockdown-urilor, acest cuplu, care a încasat milioane pe podcast-urile lor insolente, se văitau miliardarei Oprah Winfrey cât de oprimați sunt din cauza establishment-ului. Meghan purta o rochie de 4.500 de dolari, pe care, probabil, că nu o va mai purta a doua oară. Prețul rochiei reprezintă de peste două ori suma pe care americanii disperați o vor primi cu titlu de cecuri de stimulare, ca să se mențină pe linia de plutire în următoarele câteva luni. Este de-a dreptul pervers!

Apoi, am remarcat ipocrizia cuplului, când vine vorba de viața lor privată. Harry și Meghan  pretind că detestă mass-media intruzivă, pe care o numesc „o mașinărie monstruoasă”, și insistă că tot ce doresc este să ducă o viață departe de ochii presei. Cu toate acestea, cei doi nu scapă nicio ocazie să dezvăluie totul despre viața lor. Ne-au oferit chiar detalii amănunțite despre avortul spontan suferit de Meghan. În discuția cu Oprah, Meghan s-a referit la gândurile  suicidare care i-au dat târcoale pe când era „captivă” în familia regală. Adevărul este că nimeni nu invadează intimitatea lui Meghan Markle  mai mult decât Meghan Markle însăși. Problema, deci, nu suntem noi, publicul imund, cititor de tabloide, care îi deranjăm pe Harry și Meghan cu informații despre viața lor; problema este că ei ne toarnă nonstop pe gât cele mai intime experiențe ale lor. Auziți, ce-ar fi să ne mai scutiți cu chestia asta?

Dar se mai întâmplă și altceva, ceva ce depășește cu mult cearta dintre Harry și tatăl lui sau dintre Meghan și Kate. În esență, asistăm la o ciocnire culturală. Un conflict între culturile contemporane ale victimizării și politicilor identitare, ale căror reprezentanți “umili” sunt astăzi  Harry și Meghan, și idealurile mai vechi, precum datorie, sacrificiu de sine, stoicism și discreție, așa cum sunt ele întruchipate de regină și la care au aspirat majoritatea britanicilor în ultimele decenii. Această ciocnire înverșunată dintre ducii de Sussex și Palat este, practic, un război civil nerostit între Noua Britanie post-Diana și  Vechea Marea Britanie. Discuția de aseară, moderată de “steaua” moderatorilor noilor elite, Oprah, a fost în esență o instalare la putere a cuplului Harry&Meghan – în încercarea lor de a acapara tronul industriei victimizării și de a-și consolida puterea de influență în lumea post-tradițională.

Nu încape nicio îndoială că interviul lui Oprah reprezintă o lovitură serioasă dată monarhiei, care va afecta grav reputația internațională a monarhiei, instituție care a rezistat destul de bine, în ciuda  divorțurilor, scandalurilor și a anilor oribili din ultimele decenii. Interviul va contribui la destrămarea vălului de mister al monarhiei. Marea forță a monarhiei constă, în mod tradițional, în capacitatea ei de a se izola de lumea exterioară, de a prezenta lumii ca fiind deasupra mizeriilor vieții cotidiene în continuă schimbare. Dar lucrurile nu au mai stat așa în ultimele decenii. Presiunile exercitate de mass-media, de rețelele sociale și, mai important, de actuala dominație a culturii revelării, a tentației de a-ți declara constant virtuțile și de a-ți expune rănile în public, au tot forțat ușile Palatului cândva misterios.

Prințesa Diana, desigur, a jucat un rol cheie în acest sens. Ea a fost un paratrăsnet pentru Victoria, la sfârșitul secolului al XX-lea, a emoționalismului asupra stoicismului. Cine poate uita explozia de fotografii apărute după moartea ei, în 1997? De la ziarele de format mare,  la mediul academic, și până la reședința din Downing Street, locuită la acea vreme de Tony Blair, toți au strigat într-un glas: Diana a reprezentat o Nouă Britanie. O Britanie mai atentă la propriile simțăminte. O Britanie care se înclină la altarul Sinelui, mai degrabă decât să îngenuncheze la altarul împovărător al datoriei civice. Meghan se crede, fără doar și poate, o continuatoare a Cultului Dianei, o moștenitoare a victimologiei și a „autenticității” studiate, pe care Diana a ajuns să le întruchipeze.

Acesta este motivul pentru care Meghan a amintit-o  pe Diana în interviul de la emisiunea lui Oprah. Meghan, împreună cu Harry, desigur, pretinde că aspiră să întruchipeze puterea culturală cu care noile elite au învestit-o pe Diana. Dar într-o formă și mai intensă. De data asta însă nu este vorba doar de cultul victimismului și al emoționalismului – acum este vorba și de politica identitară. Dovadă stă referirea vagă și neîntemeiată a lui Meghan la un membru al familiei regale, care, pretinde ea, s-ar fi întrebat cam cât de smeadă va fi pielea fiului ei, Archie. Habar nu avem dacă acesta a fost un comentariu nevinovat, insinuant, sau unul pur și simplu rasist. Înclin să cred că prima ipoteză este adevărată. Interviul a luat o întorsătura care le-a servit la fix lui Harry și Meghan în efortul lor de a acapara putere – povestea lor despre cum au devenit  ei „victimele” vechiului Establishement și ale culturii rasismului.  Iar cât privește referirile lui Harry la ceea ce, după spusele lui, ar fi „mormăielie despre colonialism” ale mass-mediei moderne,  sunt total lipsite de sens, venind din partea unuia care a participat la ocuparea Afganistanului.

Discuția cu Oprah s-a vrut a fi o ocazie pentru Meghan să spună lumii „adevărul ei”. În realitate, a fost o încoronare a doi membri de frunte ai neo-aristocrației. Harry și Meghan s-au poziționat cu succes ca lideri ai noului feudalism, în care puterea culturală se află în mâinile unui număr mic de oameni foarte bogați, din Silicon Valley și de la Hollywood, și în care rolul oamenilor neînsemnați este de a primi lecții de morală de la Facebook, Netflix, Oprah, Harry, Meghan și alții asemenea. Aceasta este marea ironie a dezicerii lui Harry și Meghan de monarhie și a entuziasmului prostesc cu care sunt aplaudați pentru asta de către stânga: cei doi manifestă un comportament monarhic de modă mult mai veche decât cel al reginei.  Pedeapsa pe care le-o aplică presa neascultătoare; convingerea lor că trebuie să ne povățuiască cum să trăim, cum să călătorim, câți copii să avem; misiunea lor îngrozitor de arogantă de a „institui compasiunea în întreaga lume” – fac ca monarhia britanică actuală, modificată e secole de progres politic, să pară  umilă, prin comparație.

Ceea ce reflectă comportamentul lui Harry și Meghan este puterea ciudată, contradictorie, a industriei victimismului. Puterea se înfățișează azi, adeseori, sub aura suferinței. Slăbiciunea declarată public este un precursor pentru îndemnul ca noi, toți ceilalți, să ne deschidem, să ne schimbăm atitudinea, să devenim mai „conștienți”. Victimizarea este tribuna de la care noile elite, fie ele politicieni cu buzele tremurând de emoție, sau vedete “în suferință”,  încearcă să instruiască societatea în ansamblu despre cum este corect să gândească, să-și exprime emoțiile, să fie.  Acesta este motivul pentru care mărturisirea lui Meghan despre gândurile ei suicidare a fost atât de importantă. Avea încărcătură manipulatoare. A fost, în esență, o declarație despre autenticitatea emoțională. Meghan are istoricul emoțional potrivit pentru a moșteni coroana lumii post-Diana – acesta a fost mesajul ei.

Chiar și un republican ca mine poate vedea că nu există nimic progresist în furia actuală a celor doi împotriva Palatului. Că nu este nimic de sărbătorit în trecerea de la o lume a autocontrolului și stoicismului la una a neîncetatei auto-exhibări, și de la o eră democratică, în care puterea monarhiei fusese în mare măsură limitată, la un feudalism de tip nou, un feudalism al “deșteptării”, în care câțiva “aleși” exercită o influență culturală extraordinară asupra restului lumii. Aceste stări de fapt dăunează libertății minții și sentimentului nostru de autonomie morală, îmbiindu-ne mereu să ne închinăm cultului emoționalismului și restrângând, pe de altă parte, spațiul pentru o dezbatere democratică deschisă și învestindu-i cu tot mai multă putere pe feudaliștii “deșteptării”  ca  Big Tech , ONG-uri,  Oprah și acoliții ei și așa mai departe. Harry și Meghan nu se luptă cu Establishement-ul; ei SUNT acum Establishement-ul.

Vă prezint noii aristocrați, mai răi chiar decât cei vechi, potrivit R3 Media.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top