Forumul Economic Mondial, mesaj de la Davos pentru ,,iobagii” planetei: nu veți mai deține nimic și veți fi fericiți

Romania Info este cenzurat pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:

romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Minds / Gab / VKontakte / Clouthub / Rumble


La mijlocul lunii februarie, Curtea Supremă din Marea Britanie a decis că Uber trebuie să le ofere statut de angajați șoferilor săi, nu statutul de independenți de până acum. Asta înseamnă că șoferii Uber din Marea Britanie trebuie să aibă dreptul la un salariu minim, la concediu plătit și alte asemenea beneficii. Justiția britanică a stabilit că șoferii Uber sunt angajați ai companiei din momentul în care pornesc aplicația și până o închid, pentru că în această perioada timpul nu le mai aparține lor, ci clienților, nu mai sunt liberi să decidă unde vor merge cu mașina proprie și nici pe ce rută.

Este puțin probabil ca decizia să fie anulată, pentru că este a patra oara când Uber pierde în această speță, inițiată de doi șoferi ai companiei. ”Este un mare pas înainte în privința modului în care ne vom opune unui gigant”, spune unul dintre ei.

Pe de altă parte, este puțin probabil să apară schimbări majore pe termen scurt în statutul șoferilor Uber din Marea Britanie. Țara nu are un Inspectorat al Muncii care să verifice respectarea deciziei Curții Supreme. În realitate, scrie BBC, Uber poate ignora acest verdict și nu va trebui să-l aplice decât în cazul în care o buna parte din zecile de mii de șoferi Uber vor apela la justiție.

Într-un caz asemănător, procurorii din Milano cer ca patru mari companii de livrare de mâncare la domiciliu (Foodinho-Glovo, Uber Eats, JustEat și Deliveroo) trebuie să-i angajeze pe cei 60.000 de colaboratori ai lor și să plătească o amenda de 733 de milioane de euro, pentru că o investigație a arătat că acești oameni nu aveau condiții de muncă adecvate. ”Marea majoritatea a acestor livratori au contracte de colaborare ocazionale, însă investigația a arătat că ei sunt incluși integral în organizarea companiilor”. Procurorii au constatat că acești livratori sunt monitorizați permanent de platforma IT și li se acordă calificative. ”Sistemul îi obligă pe livratori să accepte orice comandă, pentru a nu le fi scăzut calificativul, deoarece asta ar însemnă mai puține comenzi în viitor și mai puțini bani. Din acest motiv, este imposibil ca ei să beneficieze de vacanțe și de concediu medical”. Procurorii solicită ca aceste companii să le plătească livratorilor mai multe contribuții, să le ofere biciclete și îmbrăcăminte. Companiile cu pricina au respins acuzațiile și au precizat că respectă regulile.

Servitizarea economiei

Mai sus sunt două evoluții într-o dinamică generată de unul și același fenomen – ”uberizarea” economiei sau, mai nou, ”servitizarea” economiei. Servitizarea înseamnă trecerea de la o economie de producție la una bazată aproape exclusiv pe servicii. Mai înseamnă drepturi mult mai puține pentru participanții la această economie, care nu au statut de angajat, sunt supuși unor fluctuații mari ale pieței, sunt obligați la o permanentă schimbare a contractorului și nu beneficiază de contribuții la serviciile de sănătate, la fondurile de pensii și somaj.

Însă cel mai insidios efect al acestei mult lăudate ”servitizări” tine de schimbarea relației cu proprietatea. Serviciile de ”ride-sharing”, de închiriere a imobilelor în scop turistic sunt fațete ale acestui fenomen. În toate aceste cazuri, dispare varianta deținerii in proprietate a unui automobil, a unui imobil. Mai mult, a nu fi proprietar începe să fie prezentat ca o virtute, pentru că, doar așa am putea conviețui armonios pe planeta Pământ.

„Bine ați venit în anul 2030. Nu dețin nimic. Nu dețin o mașină. Nu dețin o casă. Nu dețin aparate sau haine. Tot ceea ce consideram în trecut un #produs a devenit acum un #serviciu: transport, cazare, mâncare și toate lucrurile de care avem nevoie în viața noastră de zi cu zi”, scria, în urmă cu un an Oana Bogdan, fostă vedeta a partidului lui Dacian Ciolos. A scris asta după ce a stârnit o polemică prin ideile sale de renunțare la proprietatea privată și de ”colectivizare” a sexului.

Noua imagine a capitalismului

Puțini sunt însă cei care își pun o intrebare: ”Dacă nu mai esti proprietar, cui îi vor aparține bunurile pe care le vei închiria?

Este o întrebare pe care o pune Cory Bernardi în emisiunea sa de la Sky Australia, într-un monolog care are puține șanse să fie preluat de marile publicații. Bernardi a încercat fără succes să facă valuri în viața politică australiană, cu partidul Conservatorii Australiei, după ce a fost liderul unui partid tradițional – Partidul Liberal din Australia.

Bernardi s-a lansat într-o critică a elitelor globale, spunând că ar trebui să fim extrem de atenți la orice organizație care conține termenul ”Mondial” în titulatura ei. El concluzionează că o mulțime de termeni la modă – precum ”servitizare”, ”economie colaborativă” – nu sunt decât eufemisme pentru socialism, un socialism la scară planetară.

Toate aceste organizații promovează o agendă, aceeași agendă – să decarbonizăm, să dezindustrializăm și să anulăm lumea occidentala. Aceste organizații sunt parte dintr-un plan menit să dea o nouă imagine capitalismului. Aceasta imagine este, desigur, socialismul”, spune Bernardi.

Vârful de lance este Forumul Economic Mondial, care se reunește an de an la Davos, în Elveția.

Forumul Economic Mondial este arhitectul Marii Resetări și al celei de a patra revoluții industriale. Au inventat hashtagul ”să reconstruim mai bine”, care a devenit foarte popular printre elitele guvernamentale din întreaga lume. În viziunea Forumului Economic Mondial, participanții la Davos vor ajunge să fie proprietarii a tot ceea ce voi veți închiria. Și credeți-mă, nu va fi o întreprindere filantropică”.

”Într-adevăr, reducându-ne pe toți la statutul de utilizator, nu de de proprietar, lumea poate deveni mai egală, pentru că puterea, autoritatea și banii se vor concentra în mâinile câtorva, în timp ce restul vor fi niște vasali economici ai acestor oligarhi”.

”Sunt câteva semnale la care trebui sa fim atenți. Primul este când apare cineva în viața voastră și spune «Sunt de la guvern și sunt aici ca să vă ajut». Un alt semnal de alarmă este termenul ”Mondial” din titulatura organizațiilor. Să începem cu Organizația Mondială a Sănătății. Este cea care a oferit Chinei un cec în alb cu gripa Wuhan, în timp ce încasa 500 de milioane de dolari emițând obligațiuni de pandemie. Așa e, OMS ar fi trebuit să le plătească investitorilor jumătate de miliard de dolari in 2020, cu excepția cazului în care se declara o pandemie. Investitorii au pierdut banii, iar aceiași bani au devenit câștigul OMS.

Apoi există Programul Mondial pentru Alimentație. Este parte a ONU și a câștigatPremiul Nobel pentru Pace in 2020. Pare ceva impresionant, însă doar până ce ne aducem aminte că același premiu a fost câștigat de Barack Obama, în 2008. În ciuda faptului că acest Program Mondial a cheltuit 8 miliarde de dolari anual pentru combaterea foametei și a schimbărilor climatice, mai exista 850 de milioane de oameni subnutriți în lume și 780 de milioane de obezi. Cu siguranță că avem nevoie de mai mult socialism alimentar, ar spune organizațiile ”mondiale”.

Apoi avem Organizația Meteorologică Mondială. Are 200 de angajați și publică un raport anual despre clima lumii, prezentând scenarii înfiorătoare despre gazele cu efect de seră, despre schimbarea climei, despre creșterea nivelului mărilor și despre calota glaciară. Raportul din 2019 este o minunăție – spune că incendiile din Australia din acel an au fost cauzate de încălzirea climei, însă nu face nicio referire la piromani sau la managementul dezastruos al terenurilor, de care se plâng ecologiștii. Potrivit acestei organizații mondiale, schimbările climatice sunt responsabile pentru secetă, inundații și pentru toate problemele create de vreme. Asta m-a făcut să mă întreb care era cauza tuturor acestor fenomene înainte de revoluția industrială și chiar înainte de apariția omului pe Terra.

Suntem foarte norocoși că avem și o Organizație Mondială a Turismului, care are ”o viziune planetară pentru turismul responsabil”. Asta include conceptele vitale de ”incluziune socială” și ”acțiune climatică”. Are și niște hashtaguri frumoase: ”recuperare responsabilă” și ”să reconstruim mai bine”. Și susține că închiderea economiei mondiale în 2020 adus la reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu un impresionant 8%. Asta înseamnă că mai avem doar 92% până să ajungem să trăim în peșteri! Însă vom salva planeta în felul acesta.

Și să nu uităm Organizația Mondială Comerțului. Misiunea ei pare să fie menținerea Chinei la aceleași standarde ca și restul lumii când vine vorba de drepturi de proprietate intelectuală, tarife și bariere comerciale. Să mulțumim lui Dumnezeu, OMC are și obiectivul de a reduce inegalitatea, ceea ce în limbajul socialist înseamnă ”să luăm de la cel productiv și să dăm celui neproductiv”. Cineva ar trebui să-i învețe istorie pe cei de la OMC. Ceea ce vor ei nu a funcționat niciodată.

Pentru cei care nu pot face fata rigorilor lumii reale, există și un Centru Mondial al Verdețurilor. Da, chiar așa. Este un centru care a dedicat 20 de ani studierii cartofului dulce, după care a renunțat, pentru că erau prea mari costurile acestui studiu. Acum, centrul se concentrează pe ”găsirea rudelor sălbatice ale cerealelor cultivate de om, pentru a salva dieta umana de încălzirea globală”. Ce mai, dacă nu am fi cultivat vreodată cereala, lumea ar fi fost mai bună și nu ar mai fi existat încălzirea globală.

Însa ce se va întâmpla cu oamenii despre care am vorbit ceva mai sus? Nu vor fi și mai înfometați?

Ei bine, toate aceste autorități promovează o agendă, aceeași agendă – să decarbonizăm, să dezindustrializăm, să anulăm lumea occidentală. Sunt parte dintr-un plan menit să dea capitalismului o nouă imagine. Aceasta nouă imagine este socialismul. Forumul Economic Mondial este arhitectul Marii Resetări și al celei de a patra revoluții industriale. Au inventat hashtagul ”să reconstruim mai bine”, care a devenit foarte popular printre elitele guvernamentale din întreaga lume. Ei estimează că, până în 2030, nu veți mai fi proprietari pe nimic și veți fi fericiți (ca și vedeta partidului lui Dacian Cioloș, amintită mai sus, n.red.). Ei numesc asta ”servitizare”, un termen și o agendă care pentru mine sunt echivalente cu servitutea. Forumul Economic Mondial susține că această servitude – adica ”servitizare” – va salva planeta și va ajuta la recuperarea post-covid-19.

Servitizarea implică o întrebare: dacă nu deții nimic, cine va deține lucrurile pe care le vei închiria? Ei bine, răspunsul se găsește la Forumul Economic Mondial de la Davos. Davos este adunarea elitelor globale, cu șefii marilor corporații, ai industriei, cu liderii guvernamentali, birocrați și multimiliardari cu agende politice. În viziunea Forumului Economic Mondial, participanții de la Davos vor deține ceea ce voi veți închiria. Și, credeți-mă, nu va fi o întreprindere filantropică. Vor căuta să facă mai mulți bani decât fac acum și să controleze și mai mult viețile voastre, sub masca egalității. Reducându-ne pe toți la statutul de utilizator, nu de de proprietar, lumea poate deveni mai egală, pentru că puterea, autoritatea și banii se vor concentra în mâinile câtorva, în timp ce restul vor fi niște vasali economici ai acestor oligarhi.

Atenție, servitizarea este doar un eufemism pentru sclavie economică. Este socialism la scară planetară”, relatează Cotidianul.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top