Micul producător le stă în gât. Senatul a adoptat un proiect de lege care interzice țăranului să crească mai mult de 5 porci

RomaniaInfo se confruntă cu cenzura pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:

romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / VKontakte / Clouthub / Rumble / Gab / GabTV


Persoanele fizice nu vor mai putea crește, în cadrul propriilor gospodării, pentru consum, decât cel mult 5 porci. Porcii vor fi crescuți numai pentru îngrăşare, fiind interzisă reproducția acestora și hrănirea lor cu „resturi alimentare”, informează Profit.ro

Persoanele fizice vor putea crește și chiar comercializa doar în exploatații comerciale, autorizate sanitar-veterinar, cel mult 15 porci anual, prevede un proiect de lege adoptat de Senat.

Proiectul, inițiat de UDMR și susținut de PSD, PNL și USR, a fost adoptat cu 70 de voturi pentru (față de 69 câte erau necesare pentru adoptare), 10 senatori votând împotrivă, iar alți 47 abținându-se. Proiectul prevede că, odată cu intrarea în vigoare a legii, creşterea porcinelor va fi făcută de către persoanele fizice doar în două moduri. – Persoanele fizice în cadrul exploataţiilor non-comerciale de subzistenţă, înregistrate în Sistemul Naţional de Identificare şl înregistrare a Animalelor – SNIIA, vor crește maximum 5 porci. Porcinele vor fi crescute numai pentru îngrăşare, fiind interzisă reproducţia în aceste exploataţii.

Citește mai mult pe site-ul R3Media.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top