Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, distruge FERMIERII: DSVSA interzice vânzarea cărnii de la mieii sacrificați la stână sau în gospodărie

Ministrul Agriculturii Adrian Nechita Oros face pași mari în asaltul final asupra distrugerii fermierului român. Sub spectrul unor norme europene și prin argații săi din diferite instituții ale statului impune legi absurde care duc la distrugerea agriculturii românești și a tradițiilor noastre milenare. Am ajuns ca pe timpul comuniștilor să ne ascundem animalele și carnea pentru a nu fi confiscate de organele represive ale statului.

„Sacrificarea mieilor și consumul cărnii de miel în gospodăria/curtea cetățeanului nu intră sub incidența legislației comunitare. În schimb, este interzisă comercializarea cărnii de miel pentru consum public, direct din gospodăria proprie”, au transmis reprezentanții DSVSA.

Regimul Iohannis, pe lângă multe alte nenorociri, ne-a adus şi demonstrocraţia ca formă de guvernare

Potrivit DSVSA cei care vor să vândă miei trebuie să îi sacrifice la un abator autorizat. Mieii sacrificați în gospodărie sunt doar pentru consum propriu în familie. Crotaliile provenite de la caprinele și ovinele sacrificate în gospodăria proprie trebuie predate medicului veterinar din localitate, în termen de 7 zile de la sacrificare.

Astfel, oierii nu mai pot să vândă mieii în viu și tăiați direct de la fermă, așa cum au primit derogare anul trecut în perioada sărbătorilor Pascale. La acest moment nu sunt informații privind vreo eventuală derogare privind sacrificarea și comercializarea animalelor direct din fermă, așa ca acum un an, relatează 60m.ro.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top