Adrian Oros (PNL), ministrul care a propus vânzarea terenurilor agricole către străini: Românii sunt de vină

RomaniaInfo se confruntă cu cenzura pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:

romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Gab / Clouthub / VKontakte / GabTV / Rumble


Singura modalitate de a stopa cumpărarea terenurilor agricole de către străini este impunerea unei limite pentru suprafața pe care o poate deține un proprietar, spune ministrul Agriculturii, Adrian Oros, după ce acesta a fost cap de listă pentru noua lege care oferă libertate deplină străinilor în achiziția de terenuri. Ministrul Oros a devenit cunoscut ca cel mai mare dăunător al agriculturii și factor de influență pentru interesele străine în România.

Autoritățile vor începe peste câteva zile și recensământul agricol. Din 10 mai, peste 20.000 de recenzori vor merge din fermă în fermă, pentru a strânge informații despre culturi, terenuri, animale sau muncitori.

Oros aruncă vina pe românii care își vând terenurile către diverse companii controlate în umbră de străini, nu pe legislația stufoasă și prost elaborată de clasa politică conducătoare. Legea în domeniu este realizată de așa natură încât agricultorul etnic român este dezavantajat, în timp ce străinul primește toate beneficiile.

„Această problemă, că se vinde terenu către străini, asta o face, din păcate, tot cetățeanul și proprietarul de teren român care de multe ori preferă să vândă fie unei societăți comerciale, finei unei persoane fizice străine, sau uneori o societate comercială românească e preluată de o societate comercială cu capital străin”, a spus ministrul la emisiunea Agro Jurnal.

„Nicăieri nu s-a găsit această formă de a opri cumpărarea terenului de către persoane din afara statului respectiv. Și atunci singura modalitate e cea de a plafona suprafața care poate fi deținută de o persoană fizică, respectiv juridică. Altfel nu o să se poată opri acest fenomen”, a explicat Oros.

„De aceea și această preocupare Comisiei (Europene, n.r) – și e în discuție de peste un an – de a plafona subvențiile, pentru că foarte multe fonduri străine vin să cumpere terenurile agricole în primul rând pentru subvenții care sunt foarte avantajoase. Și sunt foarte multe fonduri care nici măcar n-au de a face cu Europa. Or, acolo în subvenții se găsesc doar bani europeni. De aceea este această preocupare la nivel european”, a mai spus ministrul, scrie 60m.ro.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top