Gheorghiță recunoaște că 7145 de vaccinați anti-COVID-19 cu prima doză și 1012 de vaccinați cu ambele doze au făcut boala împotriva căreia se injectaseră

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid din România, Valeriu Gheorghiță, a recunoscut marți că peste 7.000 de persoane au făcut boala după administrarea primei doze de vaccin, iar alte peste 1.000 de persoane s-au infectat după ce au primit ambele doze. Această declarație spulberă mitul „imunizării” prin vaccinare. Au existat inclusiv persoane vaccinate și apoi infectate cu SARS-CoV-2, care au transmis virusul către cei nevaccinați dar testați negativ – a se vedea situația din familia jurnalistului Mirel Curea.
„De la începutul vaccinării și până în prezent un număr de 7.145 de persoane, ceea ce înseamnă 0,49% din totalul celor vaccinați cu prima doză, au avut un test pozitiv de infecție cu Sars-Cov-2 după administrarea primei doze. Dintre acestea, peste 2.083 de persoane, ceea ce înseamnă aproape 30%, care au fost confirmate cu infecție Sars-Cov-2 după administrarea primei doze, au efectuat și doza de rapel la acest moment”, a declarat marți medicul militar Valeriu Gheorghiță, citat de AlephNews. Șeful CNCAV a precizat că perioada medie de timp de la administrarea primei doze de vaccin și până la momentul diagnosticării bolii Covid-19 a fost de 9 zile.
Alte 1.012 persoane au fost confirmate cu infecție cu Sars-CoV-2 după administrarea celei de-a doua doze de vaccin, din 27 decembrie 2019 (sosirea primelor vaccinuri în țară – n.red.) până în prezent, ceea ce înseamnă 0,14% din numărul total al persoanelor injectate cu două doze de vaccin Covid.
„Ne așteptăm ca formele de severitate să fie mult diminuate comparativ cu situația în care persoanele nu au fost vaccinate”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare. El nu a precizat câți dintre cei care s-au îmbolnăvit de coronavirus după vaccinare au murit, dacă există astfel de cazuri.
Covid-19 este unul dintre efectele adverse posibile ale vaccinului și se consideră că vaccinații care fac boala dezvoltă, totuși, o formă mai ușoară a ei. Însă nu este mai puțin adevărat că dacă nu s-ar fi vaccinat și s-ar fi îngrijit mai mult de prevenție aveau o șansă să nu se îmbolnăvească, deci să nu dezvolte nici o formă de Covid-19, nici mai gravă, nici mai ușoară, relatează Activenews.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top