Presiuni pentru interzicerea supravegherii biometrice în masă, în contextul unei legi a inteligenței artificiale

Romania Info este cenzurat pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:

romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Minds / Gab / VKontakte / Clouthub / Rumble


O petiție pentru interzicerea supravegherii biometrice în masă a fost lansată de un grup de organizaţii pentru drepturi civile şi digitale.

Inițiativa depusă miercuri vine în în perspectiva adoptării legislaţiei europene privind inteligenţa artificială.

Instrumente de supraveghere precum sistemele de recunoaştere facială au provocat temeri legate de riscuri privind confidenţialitatea şi drepturile fundamentale şi îngrijorarea că ele ar putea fi exploatate de regimurile opresive pentru a încălca drepturile omului.

În primul trimestru al acestui an, Comisia Europeană intenţionează să anunţe o propunere legislativă privind inteligenţa artificială, ce ar urma să acopere sectoare precum sănătatea, energia, transporturile şi părţi ale sectorului public, iar prin această petiție societatea civilă vrea să sporească presiunea asupra decidenților, relatează Reuters și Agerpres.

Grupul, format din Civil Liberties Union for Europe, Reclaim Your Face, European Digital Rights, Privacy International şi alte aproximativ 26 de organizaţii, a avertizat în legătură cu pericolul reprezentat de informaţiile biometrice capturate de camerele CCTV şi de tehnologia de recunoaştere facială.

„Este vorba despre controlul fiecărei persoane asupra propriului viitor″, a explicat Orsolya Reich, reprezentantă a organizaţiei Civil Liberties Union for Europe. Supravegherea biometrică în masă va strânge mai multe date despre mai multe persoane în aceste sisteme şi va face aceste practici chiar mai răspândite şi nocive″⁣, a adăugat ea.

Această coaliţie de organizaţii, care îşi propune să strângă cel puţin 1 milion de semnături, pentru a putea lua parte în mod direct la procesul legislativ (prin mecanismul iniţiativei cetăţeneşti europene, n.red.), a colectat deja dovezi despre abuzuri ample şi sistemice comise în Europa în legătură cu informaţiile biometrice ale persoanelor, informează Știrile ProTV.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top