România, locul 2 în UE, după Franţa, la producţia de porumb boabe realizată anul trecut

România s-a situat pe poziţia a doua în Uniunea Europeană (UE), după Franţa, în ceea ce priveşte producţia de porumb boabe realizată anul trecut, potrivit datelor provizorii anunţate de Institutul Naţional de Statistică (INS), anunță Agerpres.

Astfel, producția de porumb a fost de 10,8 milioane de tone, deşi recolta s-a diminuat din cauza secetei cu aproape 40% faţă de anul 2019. În schimb, la suprafața cultivată cu porumb, România continuă să ocupe prima poziție, cu peste 2,6 milioane de hectare.

În clasamentul privind producțiile de porumb boabe din UE, Franţa a raportat anul trecut o cantitate de 13,333 milioane de tone, România – 10,844 milioane de tone, Ungaria – 8,334 milioane de tone şi Italia – 6,793 milioane de tone, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, suprafața cultivată cu porumb în România a depăşit 2,639 milioane ha anul trecut, în Franţa fiind cu aproape un milion mai mică, respectiv 1,664 milioane hectare, în Ungaria – 973.000 ha şi în Italia – 603.000 ha.

În 2018 şi 2019, România a fost campioană în rândul statelor membre în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată şi producţia de porumb boabe realizată, realizează R3 Media.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top