Suflete moarte: deznaționalizarea elitelor

Romania Info este cenzurat pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:

romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Minds / Gab / VKontakte / Clouthub / Rumble


Au trecut 25 de ani de când Samuel Huntington publica ”Ciocnirea Civilizațiilor”. Atunci, în România s-au iscat mari polemici legate de linia de falie din Europa, trasată de Huntington fie pentru a exclude România din ”Lumea Vestică”, fie pentru a include doar Transilvania în Occident. Fie că teoria lui Huntington a influențat sau reflecta politica oficială a puterilor vestice, fie că a fost vorba doar de nevolnicia liderilor români, cert este că, după 25 de ani, linia roșie a lui Huntington nu este întreruptă măcar de o autostradă care să treacă Carpații.

În Occident, lucrarea lui Huntington a avut parte de o mulțime de critici – de la faptul că nu ar fi decât o popularizare a lui Arnold Toynbee (”Lumea și Vestul” și ”Studiu asupra istoriei”) și până la faptul că ”Ciocnirea civilizațiilor” ar fi nu numai eronată, ci și periculoasă, cu o mulțime de concluzii ciudate pentru o lucrare apărută în era globalizării. A fost acuzată de rasism, de viziune hitleristă chiar, pentru că punea mult accentul pe ”renașterea islamului” și pe ”afirmarea Asiei”. Desigur, pentru liberali și progresiști, asemenea afirmații nu pot fi astăzi decât expresia ”rasismului sistemic”.

Modernizare, dar nu și pierderea identității

După 25 de ani, vedem însă că Huntigton a avut dreptate. Globalizarea economică și construcția uzinelor în întreaga lume a dus la modernizare, nu însă la occidentalizare. Identitățile au rămas esențiale. Ele unesc, dezbină, duc la armonie sau la conflict.

India s-a modernizat în ultimii 25 de ani, însă India are, pentru al doilea mandat succesiv, un premier naționalist hindus, care marginalizează comunitatea musulmană și chiar a propus o lege care i-ar lăsa fără cetățenie pe musulmani.

China mai are puțin și devine prima putere economică a lumii. Însă modernizarea economică nu a însemnat și îmbrățișarea valorilor occidentale propovăduite de elitele transnaționale. Există nu puține studii care arată că autoritarismul regimului chinez, hipercentralizarea și naționalismul chinez nu sunt expresii ale ideologiei marxiste, ci își au rădăcinile în tradiția confucianistă. Președintele Xi Jinping vorbește despre perioada 1839-1949 ca despre ”secolul umilinței” și spune că apariția Republicii Populare Chineze marchează începutul renașterii unei civilizații vechi de 5.000 de ani. ”Acțiunile Beijingului din acest moment pentru obținerea unui loc global pentru China nu pot fi separate de istoria acestei țări”, scrie Samuel Cregg, pentru Law&Liberty.

Putin nu inventează nimic atunci când spune că ”Rusia a evoluat… ca stat-civilizație, pe pilonii poporului rus, limbii ruse, culturii ruse, Bisericii Ortodoxe Ruse și ai altor tradiții religioase”. Autoritarismul a fost o caracteristică a culurii politice ruse vreme de secole și a mers mână în mână cu expansionismul rus. Acesta este motivul pentru care contracția Rusiei după prăbușirea hegemoniei URSS în Asia Centrală și Europa de Est este văzută ca ceva nefiresc de către Putin și mulți ruși obișnuiți.

Turcia a cunoscut și ea un avant economic și al modernizării. Însă această Turcie este condusa de un Recep Tayyip Erdogan care s-a menținut la putere mizând pe un discurs despre continuitatea Imperiului Otoman și a trecutului islamic.

Așa cum Japonia s-a modernizat în secolul 19 fără să renunțe la codul onoarei și la shintoism, la fel și pakistanezii de astăzi, spre exemplu, nu au renunțat la intoleranța religioasă doar pentru că au în buzunar ultimul tip de iPhone.

Apoi, referendumul pentru Brexit și alegerea lui Donald Trump, în 2016, au arătat cât de importantă este identitatea chiar în nucleul lumii occidentale. Oamenii au votat pentru Brexit și pentru a reafirma suveranitatea națională și o identitate distinctă. Iar alegerea lui Trump a arătat că americanii doresc să prioritizeze interese specifice ale Americii, nu preocupările globaliste care păreau să-i absoarbă total pe liderii de la Washington. Fie că vorbim despre minusurile economice pe care le-ar putea aduce Brexitul sau le-ar fi putut aduce politica protecționistă a lui Donald Trump, în ambele cazuri obligațiile ce derivă din identitatea națională au primat în fața intereselor economice.

Referendumul pentru Brexit și alegerea lui Donald Trump, în 2016, au subliniat o mare vulnerabilitate a teoriei lui Huntington: Vestul nu este un tot unitar civilizațional, ci este la rândul lui scindat de-a lungul unor linii de falie culturale și identitare.

O altă linie de falie pe care Huntigton nu a văzut-o la momentul în care a publicat Ciocnirea Civilizațiilor este cea legata de locul statului națiune în relațiile internaționale. Pe de o parte, îi avem pe occidentalii care văd lumea în termeni liberali transnaționali și tehnocratici, pe cei care urmăresc integrarea economică, întărirea legăturilor transnaționale si impunerea unor valori seculare liberale universale. Pe de altă parte, exista cei care consideră proiectele supranaționale o utopie care degenerează într-o formă de guvernare a unor birocrați care nu pot fi trași la răspundere. Criticii universalismului liberal consideră că sunt mai importante identitățile naționale, rădăcinile culturale și religioase, care pot oferi o bază mult mai solidă decât edictele de la Bruxelles sau de la ONU.

Cosmocratul, omul de la Davos și globalismul economic

La circa zece ani de la apariția Ciocnirii Civilizațiilor, Huntington a recunoscut că există această mare diviziune în sânul lumii occidentale și a prezentat-o în eseul ”Suflete moarte: deznaționalizarea elitelor americane”. Figura centrală a acestui proces este ”Omul de la Davos”, sau ”cosmocratul”, scria Huntington, în 2004. Sunt universitari, funcționari ai organizațiilor internaționale și șefi ai marilor companii, precum și antreprenori de succes din domeniul high-tech.

Oamenii de la Davos reprezentau mai puțin de 4% din populația Americii, în jurul anului 2000, scria Huntington. ”Acești transnaționaliști nu au nevoie de loialitate națională, privesc granițele naționale ca pe un obstacol, despre care cred că va dispărea, ei vad guvernele naționale ca pe niște reziduuri ale trecutului al căror singur rol este să faciliteze operațiunile elitelor globale. Un șef de corporație chiar spunea că, în anii care vor urma, singurii cărora le va mai păsa de granițele naționale vor fi politicienii”, scrie Huntington.

Implicarea în instituțiile transnaționale nu numai că este un element definitoriu al elitelor gobale, însă este un element critic pentru diferențierea acestor elite în țările lor. Sunt slabe șanse ca cineva care are loialități, identitate și implicare doar la nivel național să ajungă la vârful unor corporații, universități, în mari instituții de presă. Cu excepția politicienilor, cei care rămân în țară rămân în urmă. Cei care gândesc și acționează la nivel internațional, merg înainte. Elitele sunt cosmopolite, oamenii simpli sunt patriarhali, spunea Huntington. Șansa de a te alătura lumii transnaționale este limitată la o minoritate din țările industrializate și doar la o mână de oameni din statele în curs de dezvoltare.

”Interesele globale ale elitelor economice transnaționale le erodează sentimentul apartenenței la comunitatea națională. Un sondaj de la începutul anilor 1980 arăta că oamenii cu venituiri mari și cu educație superioară își doreau mult mai mult să plece din țară pentru a-și înmulți câștigurile decât cei săraci și mai puțin educați.

La începutul anilor 1990, secretarul Muncii, Robert Reich, spunea că ”americanii care câștigă cel mai bine s-au rupt de restul națiunii”. Această elită secesionistă este ruptă de restul societății: membrii ei studiază în universități străine, își petrec mult timp în străinătate și lucrează pentru organizații globale. Ei sunt o lume separată, conectați printr-o mulțime de rețele, însă izolați de membrii propriei lor societăți. Își petrec mai mult timp vorbind cu omologii lor din lumea largă și este puțin probabil să se implice în proiecte cu vecinii lor de peste drum”.

Aceștia sunt reprezentanții globalismului economic, cei care vor eliminarea granițelor, fuziunea economiilor naționale într-un tot global, precum și erodarea funcțiilor guvernelor naționale.

Moraliștii și imperiul global la care vizează

Alte specii de globaliști, scria Huntington, sunt universaliștii și moraliștii. Ei sunt întâlniți în special printre intelectuali. ”Abordarea universalistă este, de fapt, naționalismul și excepționalismul american duse la extrem. În viziunea lor, America este excepțională nu numai pentru că este o națiune unică, ci și pentru că a devenit o națiune universală. Imigrația a făcut ca America să accepte cultura populară și valorile altor societăți. Deosebirea dintre America și lume dispare, datorită triumfului puterii americane și forței de atracție a culturii și societății americane”.

”Abordarea moralistă spune că patriotismul și naționalismul sunt forțe ale răului și susține că dreptul internațional, instituțiile, regimurile și normele internaționale sunt superioare moral față de normele și regimurile naționale. Este o viziune răspândită printre universitari și jurnaliști”, scria Huntungton, in 2004.

Moraliștii transnaționali au dezvoltat conceptul de ”drept internațional cutumiar”, care spune că practicile și normele care sunt larg acceptate pot fi invocate pentru a invalida legile naționale. Așa s-a ajuns ca instanțele dintr-un stat să depășească jurisdicția teritorială a țării și să-și manifeste autoritatea în ce privește drepturile omului în alte țări. ”Din moment ce dreptul internațional cutumiar nu este înscris în tratate și statute, el este ceea ce spun experții care reușesc să-I convingă pe judecători. Din acest motiv, este foarte posibil ca acest drept internațional să interfereze în afacerile interne ale statelor. Principul este următorul: dacă o normă din dreptul internațional cutumiar este împotriva discriminării pe criterii de rasă, atunci de ce să nu se opună și discriminării pe criterii de gen sau discriminării pe baza orientării sexuale?”. Obiectivul moraliștilor globaliști este ca țările lumii să fie guvernate nu de liderii naționali, ci de reguli stabilite de autorități internaționale, de dreptul internațional cutumiar, de tratate globale. Identitățile naționale vor începe să pălească în fața altor identități. Iar în această variantă cosmopolita, lumea va începe să modifice America și celelalte țări.

”Există însă și o alternativă imperială, cea în care America modifică lumea”, scria Huntigton, in 2004. Este și viziunea care pare să fi pus stăpânire pe mediul universitar și analitic din România ultimelor două decenii. ”Impulsul imperial a fost alimentat de ideea supremației puterii americane și a universalității valorilor americane. Pentru că puterea Americii este mult mai mare decât a celorlalte țări, America are responsabilitatea de stabili o ordine și de a combate răul în întreaga lume. Potrivit acestei viziuni, celelalte societăți împărtășesc aceleași valori fundamentale cu americanii. În cazul în care nu doresc aceste valori, înseamnă că nu știu ce este bine și este de datoria americanilor să-i convingă să le îmbrățișeze. Într-o asemenea lume, America își pierde identitatea ca națiune și devine elementul dominant al unui imperiu supranațional”, scria Huntigton.

Liberalism fără patriotism nu se poate

”Atitudinile antipatriotice ale intelectualilor liberali i-au făcut pe unii dintre ei să-și avertizeze colegii despre consecințele acestor atitudini asupra viitorului liberalismului american”, scria Huntigton, care apoi îl citează pe filosoful Richard Rorty: cei mai mulți americani sunt mândri de țara lor, dar multe excepții de la aceasta regulă găsim în universități și institute care au devenit sanctuare ale viziunilor politice de stânga”. „Acești oameni de stânga au făcut multe pentru femei, afroamericani, homosexuali, lesbiene, însă există o problema cu stânga: nu este patriotică. Ea repudiază ideea de identitate națională și sentimentul mândriei naționale. Dacă stânga vrea să-și mențină influența, trebuie să recunoască că identitatea națională este o componenta esențială a cetățeniei. Fără patriotism, stânga nu va putea să-și atingă scopurile în America. Pe scurt, liberalii trebuie să se folosească de patriotism pentru a-și atinge obiectivele liberale”, scria Huntington.

În 2004, Huntington observa că încrederea americanilor în instituțiile publice și corporații se redusese în mod abrupt față de apogeul atins în anii 1960. Doar două instituții se bucurau de încredere mai mare, și acelea nealese – Armata și Curtea Supremă. ”În America de azi există o prăpastie între elite și publicul general în ce privește primatul identității naționale în fața altor identități și în ceea ce privește rolul Americii în lume. Elitele sunt tot mai rupte de țară, iar publicul american este tot mai dezamăgit de guvern”, scria Huntington, în 2004.

”Unele elite americane vor ca America să devină o societate cosmopolită. Alte elite își doresc un rol imperial pentru America. Cea mai mare parte a americanilor sunt însă pentru alternativa națională și pentru prezervarea și întărirea identității americane”, își încheia Huntigton eseul publicat în 2004, informează Capital.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top