Tudor Benga (USR): Tot bâlciul ăsta cu închisul magazinelor, închisu-n case, pleacă de fapt de la un vot dat în Parlament în 2020

Romania Info este cenzurat pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:

romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Minds / Gab / VKontakte / Clouthub / Rumble


Deputatul USR, Tudor Benga, semnalează faptul că toate controversele legate de măsurile din pandemie își au originea într-o lege adoptată cu largă majoritate în Parlament.

”Mă abțin de niște luni bune deja să o zic, dar trebuie să o zic. M-am abținut s-o spun și fiindcă este și gălușca noastră, a USR-ului, și iar mi se vor leza diverși colegi deși le-am zis de atunci că nu facem bine ce facem. Însă trebuie să o zic din două motive: unu, fiindcă ipocrizia PSD-ului depășește orice limite zilele astea. Și doi, ca măcar să învățăm ceva din brambureala ultimelor săptămâni. Și să pricepem odată, cu toții, aleși și alegători, că prima și cea mai importantă responsabilitate a celor votați în funcție publică este să răspundă în fața oamenilor pentru deciziile luate în numele lor.

”Totul pleacă de la un vot dat în Parlament în primăvara trecută”

Tot bâlciul ăsta cu măsurile ultimelor zile, cu închisul magazinelor la 18.00 și închisu-n case la 20.00, cu sus carantina jos carantina, incidență de 4 și de 7.5, cu CNSU-ul vieții care ia decizii de pe o zi pe alta cu impact direct asupra libertății de mișcare a milioane de oameni și GCS-ul ascuns de ochii lumii, pleacă de fapt de la un vot dat în Parlament în primăvara trecută. Un vot dat pe 13 mai 2020 mai exact, pe plx-ul 251/2020 devenit apoi legea 55/2020. Este legea care reglementează starea de alertă și a fost votată covârșitor, deși nu unanim, de toate partidele care erau parlamentare și anul trecut și sunt parlamentare și anul ăsta. Iar votul ăla de fapt a fost o ditamai lașitatea întregii clase politice care a preferat să delege unor funcționari nealeși de nimeni responsabilitatea unor decizii cu impact direct asupra vieții de zi cu zi a douăzeci de milioane de oameni. Ca să nu trebuiască politicienii să asume direct decizii complicate si nepopulare în plin an electoral.

”Stimați ipocriți de la PSD, cine a votat anul trecut să dați Guvernului și CNSU puterea de a face fix asta?”

PSD-ul anunță ieri cu surle și trâmbițe că atacă în contencios măsura de închidere a magazinelor la ora 18. Foarte frumos, minunat, cavalerii pe cai albi ai PSD venind să salveze țărișoara. Păi stimați ipocriți de la PSD, cine a votat anul trecut să dați Guvernului și CNSU puterea de a face fix asta, să schimbe programul magazinelor de pe o zi pe alta printre altele, nu voi? Vă zic eu, voi toți, 113 deputați PSD mai exact, cu două excepții din întreg grupul parlamentar.

Când am venit public după votul din 13 mai să explic oamenilor care m-au ales de ce nu am votat în numele lor legea asta, mi-am luat o grămadă de hater-eala, și din interiorul partidului și din afara lui. Însă am spus clar încă de pe atunci că legea e o cârpeala, că pune drepturi și libertăți fundamentale, care constituțional nu au voie să fie restrânse decât prin lege, în mâna Guvernului și a altor instituții. Și implicit a unor oameni care nu vin să dea socoteală direct cetățenilor. Și să fiu clar: vina pentru brambureala de zilele astea nu aparține funcționarilor sau oamenilor numiți pe la vârful instituțiilor de urgență. Responsabilitatea lor e să facă analiza tehnică, să strângă opiniile experților, să evalueze ce a mers la alții și ce nu. Însă politicienii aleși sunt cei care trebuie să își asume deciziile, inclusiv cele nepopulare, și să vină în fața oamenilor să le explice, să-și ia castane, și apoi să ajusteze.

”Motivul pentru care ne găsim azi în situația în care ne găsim pleacă fix de aici”

Motivul pentru care ne găsim azi în situația în care ne găsim pleacă fix de aici: oamenii nu mai au încredere în măsurile luate de stat fiindcă politicienii au preferat să externalizeze deciziile nepopulare și acum fac pe niznaiu. De fiecare când auziți pe câte unul care contestă măsurile întrebați-l mai întâi de toate cum a votat în mai anul trecut. E târziu din păcate, acum, să reparăm procesul decizional pe gestionarea pandemiei. Însă este vital să învățăm ceva din asta despre mersul statului, lanțul de decizie și asumare. Fiindcă la final, fără încrederea cetățenilor în stat, nu poți gestiona nimic, darmite o criză de astfel de proporții. Iar fără o clasă politică care să își asume responsabilitatea deciziilor și care să vină să dea socoteală oamenilor simpli de pe stradă zi de zi nu poți construi încredere între stat și cetățeni”, scrie Tudor Benga pe o rețea socială.

Sursa: Antena3

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top