Zeci de proprietari din București au rămas și fără case și fără bani, pentru Centura Capitalei (Video)

RomaniaInfo se confruntă cu cenzura pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:

romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Gab / Clouthub / VKontakte / GabTV / Rumble


Revoltă a proprietarilor care au fost obligaţi să renunţe la case şi terenuri pentru a face loc noii centuri a Capitalei. De trei ani, oamenii aşteaptă încă să primească despăgubiri. Sunt aproape 100 de persoane, iar Compania Naţională de Autostrazi anunţă că abia acum face demersuri pentru ca actele să fie puse la punct.

Au trecut mai bine de trei luni de când o parte din locuinţele de la intersecţia Centurii Capitalei cu Şoseaua Olteniţa au fost dărmâte, iar proprietarii terenurilor puşi să le elibereze. Oamenii sunt însă supăraţi. Au rămas şi fără case, şi fără terenuri, şi fără bani. Asta pentru că CNAIR îi consideră expropriaţi în acte, dar nu le-a dat niciun ban.

Antena 3 a contactat CNAIR

Compania de Drumuri transmite că are de făcut 98 de exproprieri în acea zonă. Pentru 47 dintre proprietari, CNAIR susţine că abia acum elaborează un proiect de HG prin care să modifice o anexă privind exproprierile, încât oamenii să primească banii. Iar pentru alţi 52 de proprietari, CNAIR susţine că face demersuri ca CEC Bank să le pună banii în conturi.

Scandal pe tema expropierilor de pe șoseaua de centură a Capitalei 

În acea zonă, ar trebui să se construiască Pasajul Olteniţei, iar şoseaua de centură să fie extinsă la patru benzi. Proiectarea și execuția nodului rutier sub formă de giratoriu suspendat la intersecția Centura de Sud a Capitalei cu Șoseaua Olteniței a fost atribuită ITINERA SPA, câștigătoarea licitației pentru circa 35,5 milioane de euro.

Licitația a fost începută în mai 2017. Reamintesc că nici jumătatea din lungimea şoseleie de centură nu este în prezent extinsă la patru benzi, iar Bucureştiul este singura Capitală europeană fără o autostradă de centură, scrie Antena3.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top