Fost director al CDC din SUA: Virusul care provoacă boala Covid-19 a scăpat din laboratorul de virusologie din Wuhan

Fostul director al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), Robert Redfield, a declarat că el crede că noul coronavirus care provoacă boala COVID-19 provine dintr-un laborator chinez, informează The Epoch Times.
„Nu e ceva neobișnuit ca agenții patogeni respiratorii la care se lucrează într-un laborator să infecteze vreun angajat al laboratorului”, a spus Redfield într-un interviu la CNN, adăugând că aceste considerații sunt opiniile lui. 
„În mod normal, atunci când un agent patogen trece de la un zoonot la om, îi ia ceva timp până să găsească o cale de a deveni din ce în ce mai eficient în transmiterea de la om la om”, a adăugat el. Prin urmare, Redfield spune că el, cu experiența lui de virusolog, crede că virusul era, cel mai probabil, „dintr-un laborator” din Wuhan și că a „scăpat” (VIDEO mai jos). Fostul director CDC, care fusese desemnat de fostul președinte Donald Trump la conducerea agenției, și-a exprimat opinia că pandemia ar fi început ca un focar localizat în Wuhan în septembrie – octombrie 2019, cu câteva luni înainte de recunoașterea ei oficială. „Doamna liliac” vs. CIA: Va scoate administrația Biden dovezile despre COVID-19?

Autoritățile chineze au susținut că virusul a fost descoperit prima dată în decembrie 2019 și a apărut într-o piață de animale vii din Wuhan situată la circa 16 km de Institutul de Virusologie din Wuhan, un laborator de nivel înalt, unde cercetătorii studiau modul în care coronavirusurile se pot transmite de la animale la oameni.
„Sunt de părere că cea mai probabilă etiologie a acestei patologii din Wuhan a fost de la un virus scăpat din laborator”, a continuat Redfield. „Alți oameni nu cred acest lucru. Nicio problemă, știința va desluși până la urmă cauza”.
„Eu sunt virusolog. Mi-am petrecut toată viața lucrând în acest domeniu”, a adăugat acesta, subliniind că afirmațiile sale „nu implică vreo premeditare” a scăpării virusului din laborator. Articolul continuă după VIDEO

https://rumble.com/embed/vchmt7/?pub=4 Aceste declarații vin după ce o echipă a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a pretins la începutul lunii februarie că noul coronavirus pare a nu-și avea originea într-un laborator.

„Descoperirile sugerează că ipoteza unui incident de laborator este improbabil să explice transmiterea virusului la oameni”, spunea la acea vreme Peter Ben Embarek, un expert OMS în siguranța alimentelor și bolile animalelor, potrivit The Associated Press (AP). Embarek a adăugat că scurgerile din laborator sunt foarte rare.
Însă AP a spus că a realizat o investigație jurnalistică și a aflat că regimul chinez „a limitat cercetarea privind sursa epidemiei și le-a interzis oamenilor de știință să vorbească în fața presei” în timpul anchetei realizate de echipa OMS. Între timp, partidul comunist chinez a fost de acord cu o investigație în Wuhan în urma presiunilor internaționale din partea SUA și a altor țări. Totodată, Beijingul a opus rezistență solicitărilor pentru o investigație total independentă. 
Cu câteva săptămâni în urmă, fostul secretar de stat american Mike Pompeo a afirmat că există „enorm de multe dovezi” în favoarea ipotezei scurgerii virusului din laboratorul de la Wuhan.
„Nu este prima dată când lumea a fost expusă la viruși ca urmare a unor greșeli comise în laboratoare din China”, a spus acesta la ABC News la începutul lunii martie. La fel ca Redfield, nici Pompeo nu a sugerat că virusul ar fi fost eliberat intenționat din Institutul de Virusologie din Wuhan.
„Amintiți-vă, China are un întreg istoric de infectare a planetei”, a adăugat Pompeo, referindu-se probabil la mușamalizarea de către Partidul Comunist Chinez a focarului de SARS de la începutul anilor 2000, relatează ActiveNews.

Pe același subiect

Join the Discussion

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Discussion

  1. […] „(…) Actualmente, nu este un medicament care să dovedească eficiența în tratamentul infecției COVID. Studiile pe care se bazează utilizarea ivermectinei sunt, deocamdată, inconsistente din punct de vedere științific și considerăm că este un risc de a folosi astfel de medicamente care încă nu au fost testate și considerate sigure și eficiente în tratamentul COVID”, a declarat Moldovan în luna ianuarie, notează R3 Media. […]

Back to top